Lupta pentru un stagiu de studii din toamnă a început deja. Mai multe fundaţii şi instituţii de învăţământ de peste hotare au pus la bătaie granturi accesibile şi pentru tinerii din Republica Moldova.
Potrivit colegilor de la adevărul.ro, cele mai multe stipendii sunt acordate masteranzilor şi doctoranzilor, care au o temă de cercetare. Ungaria, bunăoară, oferă subvenţii doritorilor să facă un masterat la o instituţie cu profil agrar.
Cursurile se ţin în limba engleză şi durează doi ani. Programul acoperă complet costurile de studii şi de trai, la care se adaugă o bursă lunară de 270 de euro. Cei care vor să prindă un grant în Ungaria trebuie să se grăbească. Şi asta pentru că termenul-limită este ultima zi a lunii februarie.
Fundaţia polono-americană „The Lane Kirkland“ oferă moldovenilor burse de masterat în următoarele domenii: Economie şi Management, Administrare publică, Drept, Ştiinţe Politice, Sociale şi Relaţii Internaţionale. Dosarele pot fi depuse până pe 1 martie, iar formularul de aplicare poate fi găsit pe site-ul Ministerului Educaţiei din Moldova.
O altă fundaţie, Open Society, oferă studenţilor din fosta Uniune Sovietică şansa unui doctorat în ştiinţe umanitare la una dintre universităţile acreditate la această organizaţie.