Breivik susţine că a ucis în legitimă apărare. Teroristul a făcut iar salutul naziştilor, la tribunal

Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 depersoane anul trecut în Norvegia, a făcut din nou salutul nazist, marţi, în timp ce intra în sala de judecată, în a doua zi a procesului său, potrivit AFP.

Ca şi în prima zi, Breivik, după ce a fost eliberat din cătuşe, şi-a dus pumnul strâns în dreptul inimii apoi a întins braţul, un salut care, explică el în manifestul său, reprezintă „forţa, onoarea şi sfidarea faţă de tiranii marxişti din Europa”.

Teroristul Anders Breivik, extremistul care a ucis 77 de oameni anul trecut în Norvegia, susţine că a omorât în legitimă apărare. Procesul început luni la Oslo, în Norvegia, continuă astăzi, când Breivik va fi chemat în faţa instanţei.

Încă din prima zi, bărbatul a sfidat autoritatea tribunalului din Oslo. El a salutat precum naziştii, a pledat nevinovat şi a susţinut că a omorât în legitimă apărare. În următoarele cinci zile, Breivik va răspunde la întrebările procurorilor.

O supravieţuitoare a masacrului comis anul trecut de Breivik s-a aflat luni în sala de tribunal. Ştiind că vor putea asista la proces, rudele victimelor, dar şi supravieţuitorii masacrului s-au pregătit intens în ultimele luni pentru a putea sta în aceeaşi sală cu Breivik.

Potrivit anchetatorilor, audierile din următoarele zile vor demonstra dacă Breivik a avut discernământ la momentul comiterii masacrului. Extremistul a trecut până acum prin două expertize psihiatrice: una a arătat că a avut discernământ, iar alta a atestat contrariul.

Procesul este unul de lungă durată şi poate ajunge până la 10 săptămâni.

Luni, Breivik a aflat şi că îl aşteaptă pedeapsa maximă admisă în Norvegia – 21 de ani de închisoare, iar condamnarea poate fi extinsă din cinci în cinci ani.

Majoritatea victimelor teroristului au fost executate cu sânge rece, la o tabără de tineret a partidului social-democrat, pe o insulă de lângă Oslo. Breivik a motivat masacrul prin teama că Norvegia va fi cotropită de musulmani, cu ajutorul social-democraţilor.

Procesul lui Breivik, în legătură cu cel mai sângeros masacru comis în Norvegia după cel de-al doilea război mondial, este unul de interes mediatic considerabil.

Bărbatul are 33 de ani şi este un fost membru al partidului Laburiştilor din Norvegia.

      Articole recomandate