Daily Mail publică o galerie foto cu o staţie de metrou spectaculoasă din New York, închisă publicului în urmă cu 67 de ani, dar aflată încă în stare perfectă.
Staţia de metrou, localizată în apropierea primăriei, este decorată opulent, cu vitralii, candelabre, tavane arcuite şi pereţi multicolori.
Staţia s-a deschis în 1904, însă a fost închisă după 41 de ani, fiind considerată nesigură pentru metrourile moderne, mai grele şi mai lungi.
În prezent, staţia reprezintă un punct de întoarcere pentru metrouri, iar pasagerii pot admira din vagoane bijuteria arhitectonică. Totuşi, ei nu pot coborî pe peron, pentru a nu deteriora structura proiectată de arhitectul spaniol Rafael Guastavino.
În 1995, autorităţile din New York au dorit să restaureze staţia şi să o transforme în muzeu, însă aceste planuri nu s-au materializat până în prezent, notează sursa.
Cu toate acestea, fotografii John-Paul Palescandolo şi Eric Kazmirek au primit acceptul de a pătrunde în staţie şi de a realiza imaginile de faţă.
La inaugurarea staţiei de metrou, în anul 1904, au participat mai mulţi oficiali şi bogătaşi din New York, flancaţi de poliţişti.