Bătrânețe – haine grele, dar… se poate și altfel? (Foto)

Există o expresie din vechime, ce definește bătrânețea drept un soi de haine grele, pe care omul nu le poate evita, odată trecut la vârsta a treia, dar există se pare și excepții de la această regulă.

Este ceea ce a descoperit, cu deosebita placere, și fotograful Ari Seth Cohen, care nu ezită să propună marilor reviste de moda ale lumii, fotomodele de vârsta a treia, ce demonstreaza o înclinație aparte pentru fashion.

Gata să ofere oricând generațiilor tinere o lecție de bun gust, rafinament și eleganță, multe din doamnele fotografiate de Cohen, au familii extrem de numeroase, cu nepoți sau chiar strănepoți, cărora le pot servi drept exemplu de cochetărie și grație, în ciuda anilor purtați pe umeri.

Cea mai tânără dintre fotomodelele lui Cohen are 59 de ani, iar cea mai în vârstă, 102 – lucru care nu a împiedicat celebra publicație de specialitate Vogue, să le acorde un amplu spațiu în paginile sale.

Iată, în cele ce urmează, câteva cadre ce surprind o serie din modelele acestui original și talentat fotograf, în ipostaze care le subliniază noblețea și stilul aparte, cu care-și înfruntă vârsta înaintată, dovedind că adevărata frumusețe nu cunoaște bătrânețea:F

F12

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

F8

F9

F10

F11

      Articole recomandate