Autoritățile belgiene au aprobat legea privind eutanasierea copiilor

beblus

Parlamentul Belgian a adoptat legea care permite eutanasierea minorilor cu boli incurabile. Sub condiţii extrem de stricte şi numai cu acordul părinţilor, legea permite copiilor bolnavi să poata fi eutanasiați.

BBC notează că legea a fost adoptată cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 12 abţineri. Oponenţii la această lege au precizat că minorii nu pot lua o decizie atât de dificilă.

Astfel, Belgia devine astfel a doua ţară din lume, după Olanda care aprobă eutanasierea copiilor. Încheierea asistată a vieţii mai este posibilă, dar doar pentru adulţi în Germania, Luxemburg, Elveţia, Estonia, Albania şi în statele americane Washington, Oregon şi Montana.

Aplicarea legii va fi limitată deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru câteva cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, şi al căror deces este prevăzut într-un termen scurt.

Nani Mariana

      Articole recomandate