Aur pentru Moldova! Cristina Iovu s-a clasat pe primul loc la Europenele de haltere

Moldoveanca Cristina Iovu a adus Republicii Moldova aurul la Campionatul European la haltere.

Cristina Iovu  în vîrstă de 19 ani, a devenit campioană europeană absolută la haltere! Moldoveanca a obţinut trei medalii de aur la Campionatul European din Turcia, la categoria de 53 de kilograme.

Iovu a câştigat atât proba de smuls, cu un rezultat de 91 kg, cât şi proba aruncat, cu 116 kg şi cu un total de 207 kilograme a cucerit simultan trei medalii de aur.

Astfel, Cristina Iovu a repetat performanţa din septembrie 2011, când a câştigat trei medalii de aur la aceeaşi categorie de 53 de kilograme la Campionatul European de la Bucureşti. Doar că acum succesul a fost obţinut la seniori, dar nu la tineret, ceea ce reprezintă un record personal pentru sportiva din Moldova.

 

      Articole recomandate