A avea ceva înseamnă a stăpâni, a poseda, a deţine. Aşa scrie în dicţionar. Trăim într-un sistem bazat pe acumulare. Vrem să avem din ce în ce mai mult, din ce în ce mai multe, din ce în ce mai repede. De cele multe ori oamenii sunt cântăriţi în funcţie de ceea ce au sau nu au. Au sau nu au cunoştinţe; au sau nu au proprietăţi; au sau nu au bani; au sau nu au prieteni. Dar dacă mă gândesc la definiţia posesiunii nu prea sunt multe lucrui despre care aş putea să spun că sunt ale mele.
Am prieteni. Dar asta nu înseamnă că îi stăpânesc. Nu le pot dicta viaţa aşa cum nu le pot impune un anumit comportament sau ritm. Pot doar să încerc, dacă vreau. Ne influenţăm reciproc, atât. Nu îmi pot vinde prietenii indiferent cât de puternic ar fi sentimentul de posesiune. Sunt ai mei, dar asta nu înseamnă că deţin controlul absolut asupra lor. Iar dacă nu îi pot stăpâni, nu îî posed şi nici nu îi deţin, înseamnă că îi am cu adevărat?
Am o iubită. Dar asta nu înseamnă că pot să fac ce vreau eu cu ea. Este a mea pentru că vreau să o am şi pentru că vrea ca eu să o am. Dar ce o face pe ea să fie a mea? Am drepturi asupra ei? Am, în egală măsură în care am faţă de orice alt om de pe Pământ. Am şi obligaţii faţă de ea, aşa cum am faţă de aţi oameni de pe Pământ. Pot să mă mint frumos că o pot stăpâni dar asta nu înseamnă că este aşa. Nu o deţin, pentru că asta ar însemna să îi îngrădesc libertatea. Şi atunci, o am cu adevărat?
Am gânduri. Dar oare sunt cu adevărat ale mele? Nu pot să mă gândesc la gândurile mele aşa cum nu pot să-mi ating arătătorul mâinii drepte cu arătătorului mâinii drepte. La prima vedere sunt un om foarte avut. Foarte multe lucruri pot fi considerate ale mele, dar câte dintre acestea le am cu adevărat? Care este diferenţa dintre a avea şi a nu avea? Ce proprietăţi ar trebui să îndeplinească ai mei sau ale mele?
Morala: Puţine lucruri sunt cu adevărat ale mele.
