Ah, cât de bine arăt: Vedete improvizate, în ipostaze haioase

Mai în glumă, mai în serios, uneori ne trezim surprinşi de obiectivul unui aparat de fotografiat, în ipostaze neaşteptate, care ne transformă instantaneu în vedete improvizate.

Cele mai reuşite astfel de fotografii, ocupă locul de onoare în albumul de familie, dar asta nu le împiedică să ia deseori şi calea universului web, spre deliciul internauţilor de pretutindeni.

Iată, în cele ce urmează, o colecţie alcătuită dintr-o serie de astfel de cadre, în miezul cărora, „perfectul necunoscut” se transformă în protagonistul unei aventuri, mai mult sau mai puţin amuzantă.

Cu siguranţă vă vor rezerva câteva momente de bună dispoziţie, încurajându-vă să reflectaţi întrucâtva la faptul că deşi e complicată, viaţa se demonstrează negreşit, extrem de frumoasă.

Între timp, nu uitaţi să ascundeţi fotografiile în care aţi fost surprinşi în situaţii din cele mai ridicole, pentru a vă asigura că nu intraţi în vreo colecţie similară, descoperită absolut întâmplător pe net, deşi până la urmă, ceva popularitate în plus nu strică nimănui.

F

F10

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

F8

F9

 

Roxana Iorgulescu 

      Articole recomandate