Aerul conditionat din masinile noi poate ucide!

Autoturismele noi vor fi dotate cu sisteme de aer conditionat care vor functiona pe baza unui nou fluid, 1234yf, care va inlocui actualul gaz pe baza de fluor. Doar ca noul fluid a nascut adevarate controverse, privind siguranta pasagerilor.

Un parlamentar european de orientare ecologista, Michele Rivasi (Partidul Verde) spune, pe baza datelor unor experti, ca noul fluid de refrigerare utilizat la sistemele de climatrizare din automobile este destul de riscant si poate chiar ucide.

Concret, acest nou fluid, 1234yf, care ar trebui sa fie mai putin daunator pentru mediu , are o caracteristica interesanta: emana fluorura de hidrogen, cand temperatura ajunge la 450 de grade Celsius, adica in cazul unui incendiu la motor. Astfel, un kilogram de 1234yf ar genera 702 grame de acid fluorhidric, suficient pentru a ucide cel putin doua persoane.

Cu toate acestea, unii chimisti, dar si producatorii de automobile contesta cele spuse de ecologisti, mai ales ca noul fluid va fi folosit tocmai in urma aplicarii unei directive europene, in acest sens.

      Articole recomandate