Acela care azi te… , mâine te… Generaţia sec. XXI (Blog)

Cât de des folosim fraza “oamenii nu se schimbă niciodată” şi cât de des îţi demonstrează oamenii cât de tare se pot schimba în momentul în care te aştepţi cel mai puţin că o vor face.

Îmi plac oamenii care se iubesc, dar ştiu că cei care îşi jură iubire veşnică azi, mâine nu dau doi bani unul pe celălalt.

Prietenii care azi iţi sunt alături când îţi este bine, mâine vor întâlni persoane lângă care o să le fie şi mai bine.

Familia, rudele, de la care chiar nu te aştepţi iţi pot face cel mai mare rău, iar un străin care nici măcar nu te cunoaşte iţi poate întinde mâna în cel mai dificil moment al vieţii.

Acela care te-a lăudat, mângâiat şi apreciat azi, mâine conspiră împotriva ta.

Acela care azi te ridică, tot el mâine te doboară.

Acela care ţi-a adus cea mai mare fericire, tot el iţi ia pământul de sub picioare.

Acela care azi te ajută, mâine te încurcă.

Acela care azi te face să zâmbeşti, mâine te face să plângi.

Acela care azi te iubeşte, mâine te răneşte.

Omul de azi preocupat cu ale sale interese, nu mai are timp de ceilalţi, decât în momentul în care nu se poate descurca de unul singur, atunci îşi aminteşte că mai există aşa zişii “prieteni” la care poate apela. De fapt sunt doar nişte unealte. Asta suntem cu toţi. Unii pentru alţii.

Dacă ar fi ca mult stimata doamna Ganea să ne mai dea odată sarcina de a scrie un eseu cu titlul “Generaţia noastră” aş dezamăgi-o.
I-aş scrie cât de tare mă repugnă această generaţie.

Trist, dar realitatea mă face sa fiu dură.
Trăim într-o epocă în care nu mai cunoaştem care ne sunt valorile, nu mai ştim cine suntem şi încontro ne ducem, nu mai preţuim ce este de preţuit şi suntem într-o goană a tot ceea ce de fapt nici măcar nu avem nevoie.
Faza cea mai îngrozitoare este că tot ce se-ntâmplă este “parcă” creată de un VIRUS. Da! Un virus care a infectat deja aproape toată populaţia.
Mi-e frică de viitor. Mi-e frică să mă gândesc la ce-i aşteaptă pe copiii mei trăind în acest “dezastru” al zilelor noastre.
Cum poate indiferenţa, banii, scrupulozitatea, cinismul, făţărnicia, ticăloşia, infamia, dorinţa de a fi ” în rând cu lumea” să aibă aşa impact asupra noastră”?!

Omenirii îi este greaţă deja de ceea ce face şi cu cine are de-a face. Pentru că cunosc ce zace în ei înseşi şi ştiu că ceilalţi nu pot fi mai buni. Doar toţi sunt virusaţi.

Suntem zilnic preocupaţi de ce s-a mai inventat, ce s-a mai distrus, ce este în vogă şi cum mai trăiesc vedetele.

Avem la îndemână toate mijloacele de informare, datorită dezvoltării tehnologiei, dar totuşi nu suntem interesaţi să o folosim în scopuri benefice nouă.

Alegerile se câştigă cu voturi, care sunt cumpărate cu câteva kg de „cartoafe”.

Banul este puterea cea mai mare. Astăzi daca ai bani, ai totul.

Dacă dragoste nu e, facem.

Dacă iubire nu e, inventăm.

Şi totuşi, dacă suferim , s-o facem într-o limuzină, decât în troleu’.

Vrem TOTUL, numai nu dragoste.

Poziţie socială. Putere. Libertate. Independenţă. Exibiţionism. Avere materială şi nicidecum dragoste.

Goana după acest TOT, ne va face sa înţelegem într-un final că dragostea este acest TOT de care avem nevoie. Din păcate, pentru unii va fi prea târziu.

Aceasta este generaţia secolului XXI. Gândirea tinerilor în zilele noastre!

Concluzia este că: oamenii sunt făcuţi să fie iubiţi şi lucrurile sunt făcute să fie folosite. Confuzia în această lume este că: oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite.

linie

linie

PS: În cazul de faţă, eu nu sunt cu nimic mai bună, din simplu fapt că fac parte din lista plângăcioşilor. Ştiu că schimbarea stă în noi şi a ne „jălui” nu înseamnă a fi mai buni cu ceva. Dar, sunt situaţii în viaţa care te fac s-o faci. Simplu, eşti om. Simplu, te doare. Simplu, eşti dezamăgit. Simplu, eşti demotivat.

Nu e o scuză, ştiu. E o stare. De astăzi.

Un articol scris de Azaleea, pe blogul său: azaleeas.wordpress.com

      Articole recomandate