Când aterizezi pe aeroportul Kastrup din Copenhaga, fericirea nici că-ţi inundă venele, deşi aici locuiesc cei mai fericiţi oameni din lume – care trăiesc chiar cu 28 de ani mai mult faţă de cei mai nefericiţi. De unde totuşi atâta fericire?
Mori de vânt care răsar din mare şi un pod care se termină brusc în mijlocul valurilor. E curatul peisaj care te întâmpină la aterizarea în Danemarca, până ce avionul loveşte pista uneia dintre cele mai mari aerogări scandinave, de unde au zburat anul trecut cam 23 de milioane de pasageri, mai mult decât întreaga populaţie a României şi cam de cinci ori mai mulţi decât cei de pe Otopeni, aeroportul numărul unu ca trafic din ţara noastră. Misterul podului aveam să-l desluşesc abia în ziua următoare când, la o plimbare cu maşina pe străzile deloc aglomerate, am aflat de tunelul către oraşul suedez Malmö, mai cunoscut românilor ca locul de refugiu al lui Greg Bivolaru, liderul Mişcării Spirituale de Integrare în Absolut sau MISA, după cum îl ştie publicul larg.
Tunelul iese din mare şi se transformă în măreţul pod, lung de aproape opt kilometri. Öresund combină patru benzi de şosea cu o cale ferată dublă şi este cel mai lung pod de acest fel din Europa, una dintre căile importante de legătură dintre Europa de Vest şi Scandinavia. Un drum cu maşina între cele două ţări costă mai bine de 40 de euro, însă localnicii care parcurg adesea distanţa dintre Danemarca şi Suedia beneficiază de reduceri importante prin sistemele de abonament oferite de autorităţi. Investiţia de şase miliarde de dolari a fost finalizată la începutul anului 2000, iar 35 de milioane de oameni trec anual, în medie, prin Copenhaga pe seama acestui proiect de infrastructură de care orice locuitor al oraşului poate să-ţi vorbească.
Podul se transformă în tunel subteran tocmai pentru a nu deregla activitatea din aeroportul situat chiar pe ţărm, dar şi pentru a permite vapoarelor să treacă prin strâmtoare, mai ales iarna când bancurile de gheaţă tind să blocheze culoarul navigabil. În doar cinci minute de mers cu maşina de la aeroport se zăreşte centrul oraşului, cu străzi înverzite de copaci şi flori şi clădiri îngrijite şi deloc înalte. De fapt, nu-mi amintesc să fi văzut vreo construcţie cu mai mult de patru etaje. La Copenhaga se află şi cea mai lungă alee pietonală europeană destinată cumpărăturilor, arteră unde numele importante ale orologeriei şi modei de pe mapamond îşi expun vârfurile de game.
Pistele pentru biciclişti sunt pe fiecare stradă, iar banda alocată celor care se deplasează pe două roţi este uneori chiar mai lată decât cea pentru maşini. „Suntem doar vreo 400.000 de locuitori în Copenhaga şi nu am vrea să reducem şi mai mult populaţia locală”, era sfatul unui instructor de condus, cu trimitere la obligaţia fiecărui şofer de a acorda prioritate bicicliştilor care merg înainte când maşina virează la dreapta, chiar dacă bicicletele vin din spate. O regulă care te sperie şi te face să priveşti obsesiv în oglinda retrovizoare de pe partea dreaptă. Traficul se aglomerează doar la ore de vârf, însă se întâmplă rar, dat fiind că jumătate din locuitori au în faţa casei o bicicletă, iar pe străzile oraşului e suficient să prinzi o dată roşu la semafor ca să-ţi treacă prin faţă un pluton de vreo 50 de danezi pe două roţi.
Danemarca a devenit pentru prima dată, în 2012, ocupanta locului întâi în clasamentul nivelului de fericire din lume, potrivit unui studiu comandat de Organizaţia Naţiunilor Unite. Danezii i-au devansat după ani buni pe vecinii norvegieni graţie ratei reduse a şomajului şi numărului mic de ore lucrate pentru a-şi asigura un trai decent. Concluzia cercetării ONU demonstrează că banii aduc fericirea. Locuitorii statelor nordice au venituri de 40 de ori mai mari comparativ cu cei din ţările nefericite şi o speranţă de viaţă mai mare cu 28 de ani. Studiul ia în calcul aspecte precum gradul de securitate a familiei, sănătatea populaţiei, libertatea politică şi corupţia guvernamentală.
Cea mai mare schimbare în viaţa danezilor se leagă de găsirea echilibrului între viaţa profesională şi timpul liber. După cum relatează jurnalistul britanic Cathy Strongman, stabilită în Copenhaga de ani buni, dacă înainte puteai să ieşi în timpul săptămânii la cină cu un locuitor al Copenhagăi abia la nouă seara, acum el pleacă de la serviciu cel târziu la cinci. „Să stai la birou după cinci şi jumătate e ca şi cum ai sta la morgă”, spune Strongman. Danezii văd şi munca în zilele de la sfârşitul săptămânii drept nebunească, întrucât familia trebuie să aibă suficient timp pentru a lua masa împreună în fiecare zi, iar weekendul să fie petrecut lângă cei dragi şi nicidecum muncind.
Viaţa e scumpă la Copenhaga. Deşi salariul mediu sare de 4.000 de euro, un hot-dog, o sticlă cu suc şi ceva dulce, cumpărate pe stradă, costă zece euro. Taxele şi impozitele sunt şi ele ridicate, ajungând chiar la jumătate din venitul unui locuitor, iar lunile de iarnă, geroase şi întunecoase, îi alungă pe danezi în Thailanda, unul dintre locurile preferate de vacanţă ale nordicilor. Cum vine primăvara, ei aleg să-şi petreacă cât mai mult timp în aer liber, parcurile fiind mereu pline de oameni care povestesc, admiră peisaje, citesc sau se plimbă cu bicicleta. Fericirea are de-a face şi cu silueta. Pe străzile din capitala nordică înălţimea medie trece de 170 cm, dar cei cu probleme de greutate sunt greu de găsit.
Un articol de businessmagazin.ro
