Fericire e de fapt chiar sub nasul nostru – ea se ascunde în lucruri și gesturi simple. Imaginează-ți că ieși de la muncă iarna și descoperi că cineva ți-a curățat mașina de zăpadă – uite și un motiv pentru a fi fericit tot restul zilei sau chiar mai mult timp.
Iată, spre exemplu, 36 de gesturi care îi pot face pe cei din jur fericiți – gesturi care nu îți vor lua mult timp și nu te vor costa aproape nimic.
- Oferă loc sub umbrelă unui străin atunci când stai în stația de autobuz.
- Ajută pe cineva să strângă mărunțișul de pe jos, atunci când acesta cade din portmoneu.
- Oferă unui prieten un șervețel, atunci când el e răcit.
- Ține minte ce tip de cafea preferă colegii;
- Cedează locul în transportul public;
- Sună pe cineva doar pentru a-i spune ”salut”;
- Curăță zăpada de pe locul de parcare al vecinului;
- Ai grijă de copilul prietenilor, pentru ca aceștia să se poată odihni puțin;
- Scarpină pe cineva pe spate;
- Împarte prânzul c-un coleg care și l-a uitat acasă;
- Scrie persoanei iubite o scrisoare cu mâna;
- Întreabă un necunoscut de unde a făcut rost de pantalonii săi extraordinari;
- Ajută cu un emplastru un sărman care și-a ros câlcâii de încălțăminte nouă;
- Adu unui prieten o cutie întreagă cu prăjiturile tale preferate;
- Invit-o pe mama ta la concertul cântăreței ei preferate;
- Ajută niște părinți să treacă căruciorul peste niște scări;
- Servește-ți prietenul c-o înghețată;
- Amintește-le prietenilor ce lucru minunat fac pentru tine;
- Plătește autobuzul pentru cineva care și-a uitat portmoneul acasă;
- Permite-i persoanei iubite să aleagă filmul;
- Fă curat în apartamentul prietenului care stă bolnav în pat;
- Trezește-ți colegul de cameră când el nu aude deșteptătorul într-o zi foarte importantă pentru el;
- Permite-i unei persoane străine să adoarmă pe umărul tău în transportul public;
- Permite-i celui mai bun prieten să-și spună gândurile, chiar dacă te grăbești;
- Dăruiește-i cuiva o placă muzicală rară;
- Lasă o scrisoare pe masă pentru persoana iubită;
- Pregătește-i mâncarea lui preferată;
- Ajută pe cineva să-și schimbe roata spartă;
- Pregătește-i persoanei iubite o ceașcă cu ceai;
- Complimentează tunsoarea cuiva;
- Dăruiește-i prietenei cartea ei preferată într-o cutie frumoasă;
- Servește cu cafea toate persoanele din oficiu;
- Umple camera surorii cu baloane cu aer atunci când ea e plecată de acasă;
- Adu persoanei iubite miere, dulceață de zmeură și aspirină atunci când aceasta e bolnavă;
- Fă-i cinste prietenului cu o bere;
- Comandă o pizză pentru toată compania;
Sursa: novapost.ro