Din reţetele succesului – cât de mult valorează un zâmbet pentru cariera ta

Ingredientele succesului profesional constituie încă, o chestiune studiată în profunzime de specialiştii interesaţi să identifice soluţii constructive în domeniul resurselor umane şi nu numai.

Deşi misterul reţetei care ne poate conduce spre o carieră desăvârşită este departe de a fi desluşit, există un element care pare să joace un rol determinant în obţinerea unor rezultate pozitive în domeniul profesional: zâmbetul.

Oricât ar părea de neverosimil, acest mod de a transmite mesaje non-verbale, influenţează în mod hotărâtor relaţiile cu persoanele din jurul nostru, creând premisele unor interacţiuni mai mult sau mai puţin benefice, în funcţie de încărcătura emoţională corelată.

Desigur, nu toate zâmbetele produc efecte salutare: există şi zâmbetul dispreţuitor, zâmbetul ironic sau zâmbetul de superioritate de pildă, dar acestea nu fac parte din categoria celor menite să ne propulseze pe culmi de glorie.

Dacă e să dăm ascultare specialiştilor în domeniu, nu este totuşi suficient să ne facem bine treaba la locul de muncă, să fim punctuali şi să evităm conflictele cu colegii sau cu superiorii – mai e nevoie şi de zâmbetul potrivit.

Analizând carierele de succes ale unor celebrităţi hollywoodiene, un grup de cercetători din cadrul Universităţii Oxford, au catalogat şase tipuri de zâmbete, socotite veritabile „arme infailibile” în contextul vieţii profesionale.

Zâmbetul seducător

smile-woman-beautiful-612770

Este desigur, cel menit să încurajeze flirtul, destinat să cucerească fără putinţă de tăgadă, tot ceea ce-i iese în cale.

Deşi se bucură de aprecieri în universul cinematografic, zâmbetul seducător nu este la fel de recomandat în alte domenii de activitate, cum ar fi de pildă, cel financiar-bancar sau medical, unde este mult mai apreciat un zâmbet onest sau chiar cel molipsitor.

Zâmbetul supus

F2 Jennifer Aniston

Este zâmbetul cu sprâncenele înălţate, menit să dezvăluie latura noastră cooperantă, dorinţa de a răspunde cu promptitudine sarcinilor care ne sunt încredinţate, fără să implice însă lipsa de coloană vertebrală, ci doar subliniindu-ne rolul pozitiv-constructiv într-o anumită împrejurare – se poate demonstra util atunci când se urmăreşte o promovare.

Preferatul şefilor autoritari atunci când îl regăsesc aşternut pe chipul angajaţilor lor, zâmbetul supus nu este însă indicat în acele poziţii care presupun instruirea personalului, învăţământ sau evaluarea resurselor umane.

Zâmbetul onest

F3 George Clooney

Este supranumit zâmbetul „Duchenne”, după numele lui Duchenne de Boulogne, neurologul francez care a efectuat primul studiu detaliat al muşchilor implicaţi într-un zâmbet larg.

Zâmbetul onest este binevenit în orice împrejurare şi în orice ambient, precum sarea în bucate: inspiră încredere, topeşte gheaţa, destinde atmosfera şi creează premisele unor relaţii armonioase, echilibrate, sub bune auspicii, în orice context.

Zâmbetul misterios

1920x1080

Este cel care are drept obiectiv aprinderea interesului interlocutorilor noştri, în legătură cu propria persoană, cu ceea ce avem de oferit sau de împărtăşit.

Ridică un semn de întrebare nerostit, asupra evenimentelor dintr-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat şi are darul de a pune pe gânduri asistenţa, chiar şi atunci când în spatele lui nu se ascund neapărat lucruri interesante.

Zâmbetul dominant

F5 Arnold Schwarzenegger

Util în negocieri, zâmbetul dominant este regăsit cu precădere pe chipul oamenilor politici, familiarizaţi cu poziţia de lider, a celui ce pare să aibe răspunsul potrivit la orice întrebare şi ţine cu orice preţ să demonstreze tuturor cât de bine pregătit este, fără să fie însă dispus la concesii.

Zâmbetul molipsitor

F6 Marilyn Monroe

Regele zâmbetelor este, fără îndoială, cel molipsitor, care invită la o porţie sănătoasă de râs, favorizând instalarea unei atmosfere de destindere, ce-i cucereşte pe toţi cei din jur, fără prea mare efort.

Deşi pare la îndemână, zâmbetul molipsitor nu are efect dacă nu izvorăşte dintr-un impuls sincer, cu adevărat dezarmant.

Oricâte studii s-ar efectua însă în laboratoarele specialiştilor pe marginea acestui subiect, zâmbetul deschis şi fără umbră de artificialitate, constituie un soi de panaceu, care vindecă, mângâie, rezolvă conflicte şi ne poate scoate din încurcătură atunci când ne aşteptăm mai puţin, aşadar nu uitaţi să zâmbiţi sincer ori de câte ori aveţi prilejul, bucurându-vă de fiecare clipă de destindere la maxim, indiferent că sunteţi la servici sau acasă.

      Articole recomandate