Tot mai des văd femei care îşi dedică viaţa bărbatului de lângă ea, fără să îşi aparţină ei însăşi.
Mi se pare inutil să faci dintr-un bărbat sensul vieţii. Mi se pare ireal să văd femei care se înjosesc, încercând prin orice modalităţi să îşi ţină bărbatul în mrejele sale. Răbdându-l, acceptându-l, justificându-l pe ăla care într-un târziu alină altă Cosânzeană. Femei naive.
Detest motivele stupide gen îl iubesc şi nu pot trăi fără el. Fără aer nu poţi trăi şi din coşciug nu poţi ieşi. În rest totul e posibil. Aşa că nu te plânge, dragă femeie.
Începe să te cunoşti, că dacă te-ai pierdut pe tine, este din cauză că niciodată nu te-ai respectat. Dacă nu te respecţi , mai eşti o femeie demnă de iubit? De aia şi nu te adoră prinţul tău. Că eşti jalnică. Că nu te preţuieşti. Că nu valorezi. Ăla care îţi este oxigen, nu dă doi bani pe tine. De ce să-l judeci? De ce să-l urăşti? Pentru că eşti tu prostuţă şi îi permiţi? N-are nici-o vină el. Toată vina o porţi tu.
Ştiu că sunt foarte dură acum, dar gândeşte-te ce ai făcut tu până în momentul de faţă? Ce urme ai lăsat tu în a ta viaţă? Ai iubit şi suferit. Toţi iubim. Toţi suferim. Absolut. Nu se poate fără. De asta şi mai trăieşti. Să cunoşti iubirea, s-o trăieşti în toate formele sale. Care nu sunt doar colore, mai există şi nuanţe gri. E ok. Trebuie să trecem şi prin asta. Nu cred că există vreo femeie care nu a suferit măcar odată din dragoste. Acelaşi lucru l-aş susţine şi despre bărbaţi. Doar că despre ei, cumva altădată.
În schimb ştiu femei care au suferit şi care au ieşit din impas. Femei puternice. Femei mintioase. Suferinţa se merită. Ea te face să devii puternică. De aia e inevitabilă. Tu, femeie, alegi să fii vulnerabilă sau să te ridici, să-ţi dai o palmă şi să mergi înainte.
Am iubit şi eu. Enorm. Am suferit din cauza acelei iubiri. Am suferit în tăcere. Nu doream să reîntorc ceva ce pierdusem deja. Ceea ce se pierde, nu se mai merită. Niciodată n-o să mai fie la fel. Conştientizam ca o femeie matură, cu toate că încă eram copilă. Copilă, cu inima frântă.
Bărbatul pe care îl iubeşti şi te iubeşte, merită sacrificiile tale. Femeile care sunt mândre în relaţii, tot nu-s tare deştepte. Mândră şi vei rămâne. Doar că singură, ca o căţea. Meh, ce mă enervează femeile orgolioase. Din cale afară, care pretind că sunt un boţ de aur şi orice bărbat trebuie să-i fie la picioare. Tâmpite femei. Pe bune. Doar că au devenit astfel tot din cauza unei decepţii amoroase.
Nu e o scuză, oricum.
Dacă tu te îndrăgosteşti de un bou, cine ți-e de vină? Nu îl vezi pe ăla care te-ar ridica la cer şi te-ar face să te pierzi printre stele. Ţi-ar răpi toate grijile şi ţi-ar vopsi lumea-n cele mai pastelate culori.
Pentru ce ţie aşa viaţă? Mai bine să plângi pentru al tău tâmpit. Care mai are vreo câteva proaste de alde tine şi le ameţeşte cum ştie el mai bine.
Nuştiu dacă îmi este milă de aşa femei sau dacă mă repugnă acest lucru.
Ştiu că sunt femeie. Şi pentru că sunt femeie şi stiu cum e să iubeşti şi să suferi, am să scriu un mesaj pentru toate femeile aflate în aşa situaţie.
Dragă femeie, trezeşte-te. Uite-te în oglindă. Nu te uita la cearcănele de sub ochi, motivate de insomnie şi lacrimi. Ce trebuie să-ţi spui e că n-o să mai curgă pe al tău obraz nici o lacrimă. Decât de fericire. Ştii că meriţi să fii fericită. Păi începe să devii astfel. Mai ştii că există acel sortit, care îţi poate readuce zâmbetul pe buze şi crea momente inolvidabile. Doar că te tot plângi că nu apare şi te tot ţii de trecut. Dă-l naibii de trecut. În faţă, te aşteaptă un viitor frumos. Exact aşa cum ţi-l doreşti. Dacă nu îl vezi, închizând ochii, acel viitor, e din cauză că nu-l doreşti suficient de mult. Şi pentru că trecutul ţi-a prea intrat în sânge. Începe să te cunoşti, să te înţelegi, să te ierţi , să te iubeşti şi preţuieşti.
Tu. Pe tine. Şi vei vedea cum lumea capătă alt sens, alte culori. Acele culori de care tare multă vreme nu ai avut parte. Viaţa nu merită trăită decât uitându-te înainte.
Nu urî toţi bărbaţii din cauza decepţiilor tale. Stereotipul că toţi bărbaţii sunt la fel, nu e decât o prostie. Şi nici nu te transforma într-o femeie rece şi distantă. Nu fi mândră şi nu te subestima prea mult. Ca rezultat nu vei avea decât iar ceea ce oferi. Orgoliul trebuie să fie respectabil, egoismul e ok, trebuie să te iubeşti pe tine, că mai apoi să fii iubită de alţii. Dacă merită, atunci ego-ul ştie când trebuie să cedeze.
O femeie adevărată e o femeie care ştie ce vrea, ştie pe cine vrea, mai bine zis ştie pe cine merită să vrea. Asta înseamnă sa fii inteligentă şi încrezută. Asta înseamnă să-ţi cunoşti principiile, dar şi să le respecţi.
O femeie ca asta nu poate decât să fie împlinită. Şi iubită de cineva. Pentru că merită.
O femeie ca asta trebuie să fii şi TU.
Un articol scris de Azaleea, pe blogul său: azaleeas.wordpress.com
