7 motive pentru care nu o să faci nimic bun în viaţa ta

O să-ţi spun despre ceea ce nu se predă niciunde. Despre ceea ce te va face să trec dincolo de simpla existenţă. De exemplu, să te muţi de la părinţi, să-ţi schimbi locul de muncă, să trimiţi pe toţi undeva sau să faci măcar ceva. 

Experienţa pe care o obţii în viaţa reală trece dincolo de limitele sistemului nostru educaţional. Aceste aptitudini le poţi dezvolta doar dacă cu adevărat te vei găsi pe tine. Atunci când dai cărţile pe faţă sau te confrunţi cu riscul de a eşua. Această abilitate va apărea numai dacă rişti totul pentru ca să faci ceva cu adevărat fantastic. Acele abilităţi pe care crezi că deja le deţii.

Tot ceea ce vreau să spun: în joaca pe nume viaţă tu nu ai nici o şansă. De ce?

1. Ai pierdut prea puţin. 

Îţi este comfortabil în mediocritatea ta şi nici nu doreşt isă încerci. Preferi să vorbeşti despre faptul că trebuie să înveţi o limbă străină, în loc să o înveţi cu adevărat. Vei lăsa pe altă dată, sau vei face lucrurile dificile mâine. Îţi urăşti locul de muncă, dar nici nu încerci măcar să cauţi altul. Şi cât timp stai aşa cu mâinile încrucişate şi nu vrei să încerci, eu învăţ din greşeli, încerc altele noi, mă corectez după altele noi.

– Atunci când pierd, eu învăţ şi îmi schimb viaţa astfel, ca întotdeauna să meargă înainte. E ca procesul de călire a metalelor: am trecut prin foc şi acum iau formă. Forma unei săbii cu tăiş ascuţit, care te va tăia în bucăţi  dacă tu nu vei face nimic. 

2. Îţi pasă prea mult de opiniile celor din jur

Şi tu de adaptezi după aceste opinii. Pentru că îţi e teamă despre cum te va vedea lumea. Crezi astfel, pentru că judeci la rândul tău pe alte persoane: astfel într-un fel şi alţi oameni ar trebui să te judece pe tine. Te îngrijorează mai mult toate lucrurile inutile decât faptele pe care le-ai făcut. În timp ce pierzi vremea pe haine noi, pe maşini, mâncare costisitoare şi petreceri prin baruri, eu am grijă de mine. mă provoc. Şi în timp ce tu încerci să te adaptezi după lumea din jur, eu fac ceea ce mă aranjează.

– Eu cu încredere arunc toate îndoielile şi mă arăt lumii aşa cum sunt eu. Eu am imunitate la părerile tale, eu sunt înconjurat de idei. În timp ce te obişnuieşti cu ce este comun, eu învăţ neobişnuitul. 

3. Te crezi mai deştept decât eşti

În realitate faci exact ceea ce fac restul. Ai învăţat exact ce au învăţat şi ei şi ai citit ce au citit şi ei. Doar dacă ai învăţat cum să treci unele teste, crezi că aşa ai devenit mai deştept? Cunoştinţele nu stau în ceea ce înveţi, dar în ceea ce trăieşti.

– Dacă va fi necesar, eu voi putea trece aceste teste. Dar tu poţi să faci faţă la sarcinile pe care mi le pune în faţă viaţa? Testele adevărate sunt acelea care se apreciază nu după o scară anumită sau puncte, dar după o singură evaluare: supravieţuirea. 

4. Nu citeşti 

Citeşti ceea ce trebuie sau în genere nimic. Crezi istoria plicitsitoare iar filosofia proastă. Mai curând priveşti un Show TV decât să deschizi pentru tine ceva nou, decât să încerci să bagi în cap un alt om care să înţeleagă mai bine lumea înconjurătoare.  Refuzi să recunoşti că toată puterea lumii se ascunde în cuvintele celor care au trăit înaintea noastră.

– Tot ceea ce îţi este necesar, poţi găsi în o sumedenie de cărţi, care acum sunt mai disponibile ca niciodată. Tu nici acest articol nu vrei să îl citeşti. Mai curând cei care citesc deja ştiu toate astea. Tu singur trebuie să înţelegi importanţa cuvintelor. 

5. Nu eşti curios

Pentru că citeşti ştiri din mass-media controlate de stat sau oameni cointeresaţi, care se copie unul pe altul. Pentru că nu vrei să depui un efort să te întrebi: dar dacă toate astea sunt minciuni? Şi să înţelegi că chiar aşa şi este. Sarcina de bază a surselor mass-media: să te întoarcă de la ceea ce este important. Eu am o sete de informaţii, indiferent de temă. În timp ce te joci în Angry Birds, eu citesc despre mecanica cuantică. Pentru că pe baza propriilor argumente eu voi vedea puncte de vedere diferite şi voi face conexiunea dintre ele. Ca să înţelegi, tu pur şi simplu nu mă vei putea contrazice.

– Eu voi înţelege ambele capete ale prinsorii, şi dacă voi ţine cu tine şi te voi apăra, reiese că eu voi câştiga. Chiar dacă te-am învins numai ce în aceeaşi prinsoare. 

6. Nu dai întrebări

Nu te îndoieşti de cei care sunt tari. Şi nu te întrebi pe tine însuţi. Nu înţelegi sensul unei întrebări puse corect şi al unui dezacord. Al oportunităţii de a-ţi păstra opinia chiar dacă nu sunt de acord cu tine. Nu dai întrebări despre realitate – eşti prea ocupat cu supravieţuirea în această viaţă monotonă.

– Trebuie să îţi structurezi întrebările în această lume

7. Nu îţi place adevărul 

Recunoaşte că în realitate tu nu ştii nimic. Probabil deja urăşti acest articol. Un articol citit pe Internet nu va compensa timpul pe care l-ai pierdut în zadar. Trăieşti prea mândru, fără să te interesezi de ceea ce este în jur. În umbra realităţii care se află atât de aproape de tine, doar dacă vei simţi gustul acesteia, vei cunoaşte mult mai multe.

– Atunci îţi vei da seama că singurul lucru care te opreşte să faci ceva cu adevărat bun, eşti tu singur!

Iar dacă vrei cu adevărat să faci ceva bun, gândeşte-te că poţi! Ia viaţa ca un experiment reuşit şi nu ca cel puţin 60 de ani chinuiţi. Experimentează, testează, uimeşte lumea cu ceea ce eşti! 

Sursa: raymmar.com

      Articole recomandate