Te întrebi ce trebuie să faci pentru a avea succesul pe care îl vrei la prima întâlnire?Aceste 5 sfaturi te vor ajuta cu siguranță să ai parte de o întâlnire așa cum îți dorești.
1. Ia-o ca pe o distracție
Nu știu de când s-a pierdut această semnificație, dar acum toată lumea ia această primă întâlnire prea în serios. Nu poți merge să cunoști pe cineva cu gândul că te vei mărita.
Nici nu ai cum să-ți dai seama prea bine de felul de a fi al omului din fața ta în doar câteva ore, cu atât mai puțin să-l cunoști. Nu-l poți descoase cu tot felul de întrebări sâcâitoare.
Dacă vei merge la întâlnire cu ideea că va fi ceva distractiv, vesel, fără obligații, atunci cu siguranță vei avea șansa să-l vezi și a doua oară.
2. Alimentează-ți încrederea în propriile forțe
Dacă știi că ești emotivă și nu reușești să comunici liber cu oameni necunoscuți, recapătă-ți încrederea în propriile forțe amintindu-ți toate laudele pe care le-ai primit pe parcursul vieții tale.
Poate ai ținut cumva evidența acestora. O dată ce îți amintești ce te face specială, îți vei da seama cât de multe ai de oferit.
3. Nu te mulțumi cu mai puțin decât meriți!
Din dorința de a găsi pe cineva, de a nu mai fi singură, poate ai tendința de a te agăța de orice bărbat. Nu este cazul. Dacă vezi că este un nesimțit sau un zgârcit (cumpără doar un suc și stai în fața paharului gol ore întregi), nu mai sta pe gânduri și pleacă.
Nu zic că trebuie să aibă ultimul model de mașină sport sau teancul de bani, dar măcar să-și permită să te hidrateze cât stați împreună. Nu permite aluzii indecente decât dacă chiar ți le dorești.
4. Dă-ți tot interesul să arăți cât mai bine!
Să arăți bine este foarte important, dar nu trebuie să te agăți doar de acest detaliu. Este important să fii tu însăți, naturală și deschisă la discuții. Nu exagera cu detaliile în privința ținutei tale sau a lui.
Pentru prima întâlnire chiar nu este cazul să-ți cumperi garderobă nouă, nu lăsa impresia că ești disperată să ai pe cineva încât ți-ai achiziționat și haine noi.
5. Pregătește-te să lupți și tu
De cele mai multe ori, noi, femeile, avem impresia că pentru a cunoaște persoana potrivită, jumătatea noastră, nu trebuie să depunem niciun efort. Însă nu doar bărbatul este cel care trebuie să cucerească, să fie amabil și să întrețină atmosfera.
Nu pentru toată lumea prima întâlnire înseamnă și sfârșitul căutarilor, așa că nu-ți pierde curajul și luptă pentru visul tău de a-ți întâlni prințul. Perseverează, distrează-te și vei reuși.