12/12/2012 – ziua cu cele mai multe nunţi

Peste 7.500 de cupluri se vor căsători miercuri, 12 decembrie 2012, în Statele Unite, scrie Huffington Post.

Brian Beitler, vicepreşedintele companiei David`s Bridal a explicat de un număr atât de mare de îndrăgostiţi a ales această zi – odată ar fi aspectul financiar (sunt puţine nunţi iarna), iar un alt aspect ţine de simbolistică – apariţia numărului 12 de trei ori (12.12.12) are o semnificaţie aparte, susţine acesta.

Una dintre viitoarele mirese, DeAnna Peek, din California, se va căsători a doua oară cu acelaşi bărbat, după ce a divorţat de el în 2006. Ea spune că a ales ziua de 12 decembrie pentru că acest număr semnifică o resetare, un nou început, comparând ziua nunţii cu momentul în care ceasul arată ora 00.00.

Brian Beitler a specificat şi că în anii trecuţi, media numărului de căsătorii de pe 12 decembrie ajungea undeva la 485. „Miresele încearcă să facă din ziua nunţii cea mai specială zi din viaţa lor, iar data de 12.12.12 le ajută foarte mult, este o dată iconică tocmai pentru că este o şansă pe care o întâlneşti o dată în viaţă”, explică Beitler, de la David`s Bridal.

      Articole recomandate