7 colțuri ale lumii, 7 moldoveni dornici de cunoștințe

Republica Moldova are tineri care au îndrăznit să viseze, iar visele lor nu cunosc graniţe. România, Irlanda sau Italia sunt doar câteva dintre destinaţiile la capătul cărora a fost găsită cheia succesului.

Şapte dintre ei ne-au împărtășit impresiile lor despre cum e să fii student peste hotare.Sunt 7 la număr, plini de viață, ambițioși, harnici și dornici de noi experiențe.Ei au avut curajul să iasă din zona lor de confort și să tindă spre ceva mai mult. Au plecat de acasă în căutarea a ceva mai bun. Ei ne-au împărtășit impresiile lor despre cum e să fii student peste hotare.

icon-education

Artur Botnaru, România,Craiova.

525356_369602546406219_1908486590_nÎnvăț în Capitala Olteniei – Craiova, Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității din Craiova din 2012.  Avantajele unui student în România sunt destul de multe: în primul rînd ești un pic mai aproape de o civilizație mai europeană decît Moldova. În Universitatea mea am întîlnit o totală lipsă de corupție, ceea ce e un lucru destul de benefic pentru motivația de a învăța. Ca plus, anume pentru Craiova, pot adăuga că avem o facultate modernizată, ce a trecut într-o o nouă clădire anul trecut cu o bibliotecă modernă și comodități disponibile pentru studenți. De asemenea, poți face parte din numeroase organizații studențești, atât naționale, cât și internaționale și mondiale. Iar ce ține de provincialii din Moldova, în România poți gusta din misterul și arta muzeelor, teatrelor, filarmonicilor și altor lăcașe de cultură și artă.

Ceea ce ține de dezavantaje nici nu știu, poate în primul an aș fi putut enumera numeroase dezavantaje, dar cu timpul înțelegi că și ele erau benefice pentru tine, căci viața nu e roz. Dezavantaje la sigur sânt lipsa prietenilor, distanța de casă , poate adaptibilitatea la conviețuirea cu românii, căci mulți din concetățenii moldoveni simt o oarecare barieră totuși în comunicarea cu românii la nivel de glume, discuții și alte relații inter-umane.
Pedagogii sînt diferiți, sînt oameni care cu suflet explică orice mărunțiș, sînt oameni foarte iubitori de moldoveni și de rămășițele acelei istorii comune, sînt oameni pedanți, sînt indiferenți față de o oarecare apartenență, dar depinde și de student, majoritatea profesorilor apreciază munca moldovenilor, dacă ea este.

Ceea ce ține de colegii români, sînt unii care privesc în lumina stereotipului moldovenii și stereotipurile. Nu sînt din cele mai bune, ca să fiu sincer, dar sînt și oameni destul de liberi și simpatici cu care poți împărți o studenție cu adevărat specială, dar iarăși, depinde de interesele care le ai și de tipul de prieteni pe care îi cauți, dar cel mai important este unde îți cauți prietenii.

Poka Sabotage, Irlanda, Dublin.

1399754_729209323774676_1805642265_o1Eu am venit aici în momentul în care elevii de vârsta mea treceau în anul 4, care este echivalentul clasei a 10. Este un an plin de activități în care elevii cresc, se maturizează și formează prietenii neașteptate. Școala mea are un regim destul de lejer, mai ales în comparație cu alte școli din țara. De obicei, fiecare şcoala are uniformă proprie și reguli stricte legate de aceasta. Şcoala în care am învățat este una dintre puţinele şcoli care nu au o uniformă, dar au anumite reguli ce trebuie respectate.
Ce ţine de materii, fiecare elev studiază matematica, engleza şi irlandeza. Pe lângă asta, elevii îşi aleg alte 4 materii pe care le vor studia în urmatorii 2 ani de liceu. Eu, de exemplu, am studiat matematica, engleza, geografia (în timpul orelor de irlandeza, pe care nu le frecventam), biologia, chimia, franceza şi arta.

Profesorii sunt, la general, foarte ințelegători. Aceștia îți vor explica de mai multe ori, vor încerca să găsească cuvintele potrivite pentru ca tu să înțelegi cît de puțin din materia predată. O altă diferență este faptul că aici nu te ”trece la tablă”. Fiecare elev este responsabil pentru propriile cunoştinte; de el insuşi depinde nota (procentajul) care îl va vedea scris în roșu pe următorul test.

 

Cristian Chetrari, Italia, Alessandria

10009874_672712662768212_593901913_n1-660x634Am ajuns să învăț în Italia cred că mai mult din cauza problemelor familiare şi  poate undeva în suflet era o mică dorință. Studiez din 2012, şcoala după cîte mi s-au spus este una din cele mai prestigioase din regiune, este un fel de colegiu-universitar de informatică, faci 5 ani de colegiu şi după, poți să lucrezi dacă doreşti, ori să continui studiile la universitate.

Ceea ce ține de avantaje, cred că este faptul că pînă şi profesorii sunt informați de lumea informatică, sunt în rînd cu „Moda’’ să zicem, sunt în trend cu tinerii, un alt avantaj cred că sunt cărțile din care se învață, sunt de o bună calitate, ce-i drept că sunt şi costisitoare. Un alt avantaj cred că e ordinea şi oportunitaţile pe care le oferă în afara şcolii, să zicem că activitaţile extraşcolare.

Ceea ce ţine de dezavantaje sunt în primul şi în primul rând copiii/elevii care vin să studieze de la 14 ani, eu fiind cu 2 ani mai mare decît ei mi-a fost puțin greu să mă acomodez, dar cu timpul te deprinzi. Un alt dezavantaj sunt obiectele pe care eşti nevoit să le înveți  primii doi ani, fiind baza pentru următorii ani pentru cei care aleg să studieze ingineria ori aeronautica, fiind altele două profesii posibile de învățat în colegiul respectiv.

Deci la dispoziție ai 2 ani de desen tehnic şi ore de mecanică ori electrotehnică.În concluzie aş putea spune că da, posibilitațile oferite de peste hotare sunt bune dar şi la noi e posibil să faci carte, dorința şi sârguința desigur că trebuie să fie prezente.

 

Sergiu Gheorghiță, Marea Britanie, Londra.

23396_437735649633018_1017580693_n-660x660În Toamna anului 2011, după o saptamână de Induction la universitate, m-am aruncat asupra studiilor la universitatea Middlesex din nordul Londrei. Middlesex University este una din cele mai diverse universități din Marea Britanie, ce de fapt ar însemna că are un procent mare de studenți internaționali. La fiecare proiect în grup aveam colegi din diferite țări și în afara orelor la fel am cunoscut mulți prieteni din alte părți ale lumii. Luând în considerație că atunci când am ajuns în Londra, aveam un nivel de engleză foarte scăzut, primele câteva luni la universitate mi s-au dat greu. Asta m-a motivat să citesc foarte mult și mi-a îmbunătățit situația. Universitatea oferă multe facilități,  pe parcursul perioadei de studii , Biblioteca lucrează 24 din 24, având access la cărți și calculatoare nelimitat.

În mare parte profesorii sunt mai dedicați meseriei lor, însă  sunt și excepții. Inițial mi-a părut straniu că  am avut doar 4 obiecte pe an sau 8 perechi pe săptămână care uneori ar putea începe la 9 dimineața, sau la 6 seara, adesea nu era prea comod. Un lucru important e să găsești totuși timp și resurse pentru distracții și chiar pe parcursul celor mai grele sesiuni să-ți faci timp să te ocupi cu ceva plăcut și să te bucuri de viață.

O oportunitate care se oferă tuturor studenților și de care am fost bucuros sa beneficiez și eu, este programul de schimb intercultural. Anul 2 de studii l-am petrecut în întregime în Hong Kong, o experiență cu adevărat puternică. Aș recomanda-o tuturor studenților care au posibilitatea. Acum 2 luni am absolvit universitatea cu First Class, ce mă pune aproximativ în top 10% a grupei și urmeză să încep primul meu job ca absolvent în Search Engine Optimisation, la o companie de Marketing în Londra.

 

Valentin Maican, Hamburg, Gemania.

10728812_559018407531131_1117923072_nAm ajuns în Germania cu ajutorul companiei Excel. Studiile le-am început în anul 2012, în HAW Hamburg. Deși au fost mai multe opţiuni, am ales această universitate în mare parte, din cauza oraşului. HAW Hamburg nu străluceşte prin top 100 al universităților din lume, însă e bine aici. Considerînd că e o universitate tehnică, are o reputație bună în Germania. Facultatea mea este unica a cărei cursuri sunt complet în engleză, ceea ce provoacă o anumită diferență între noi și studenții germani.

Însă e plăcut să înveți împreună cu studenți din alte țări. Universitațile de aici, ca și la noi, au plusurile și minusurile lor. Nu pot să spun că este ideal, sunt probleme cu organizarea (în mare parte din cauză că sântem unica facultate cu predare în engleză), sunt profesori extrem de severi, care îți fac imposibilă viața, sânt reguli prea stricte, însă pe lângă toate astea ți se dă libertate totală la capitolul învățământ. Aşa că dacă primești diploma la timp (3.5 ani de studiu) sau peste 7 ani, depinde în totalitate de tine. Sigur, totul e legal, corupția chiar dacă și există, este invizibilă.

Birocrația germană îți dă de știre aproape imediat, și continui pe tot parcursul semestrelor. Însă te acomodezi repede, și nu mai atragi atenția la detalii. Despre subiectele de studiu și orar, totul pare relaxant, uşor la început. Maximum 5-6 pe semestru, începutul orelor poate să fie la 8, poate la 12, și pot fi zile în care nu sunt lecții.

Dar cu fiecare semestru materialul e tot mai complicat și e necesară tot mai multă pregătire individuală. Sigur, nu e posibil să oferi toate detaliile în câteva rânduri, este o experiență care trebuie trăită. Diferenţa dintre sistemul de învățământ din Germania și Moldova poate fi mai mare decât cea descrisă, sau mai mică, este o chestie prea subiectivă ca să afirm ceva cu exactitate.

 

Valeria Babără, Haga,Olanda.

Înc33da-660x511ă de când a început ultimul an școlar, m-am pus pe căutări serioase. Am exclus din start alternativa de a rămâne acasă, Canada și America îmi păreau prea departe, Anglia – prea scumpă. Căutam, totuși, o universitate în care se învață în engleză și Olanda propune multe cu studii de calitate. Astfel, după ce mi-am luat TOEFL’ul, am aplicat la Universitatea din Rotterdam și la Universitatea de Științe Aplicate din Haga, dar am ales-o pe cea din urmă. M-au acceptat și iată-mă-s: studentă la facultatea de Studii Europene din Haga.Când eram acasă, trebuie să recunosc, visam la o nouă societate, dar ajungând aici, boom’ul multicultural și mulțimea de studenți din toate țările lumii m-au speriat puțin.

Mai am nevoie de ceva timp de acomodare pentru ca să pot spune că mă simt „ca acasă„, sigur, dar mă bucură că am ales bine, îmi place ce învăț și, încet-încet, mi se conturează ideea viitorului job care mă așteaptă după universitate.

 

Matei Mihaela, Praga, Cehia.

miahela-660x501Sunt studentă în anul III. la licență, la facultatea de știinte umanitare a universitatii Caroline din Praga. Republica Cehă colaborează cu țările în curs de dezvoltare, cum este Republica Moldova. Absolvenţii pot depune actele la ambasada R. Cehe la Chişinău pentru a profita de o bursă din partea guvernului ceh. Asta fiind unul din privilegiile de frunte în alegerea locului pentru studii. Acasă fiind, obţinerea unei burse de studii e un lucru dificil, căci accentul primar e pus pe notele de la BAC sau din liceu, în Europa însă,  fiece facultate are un examen de intrare prin care absolventul dă dovadă că la compartimentul cutare e cointeresat şi bine pregatit.

Cel mai mare dezavantaj îl văd în lipsa familiei şi a prietenilor, dar nu în ultimul rând şi a unor deprinderi care acasă au fost practicate. Datorită, însa, comunităţii moldovenilor din Praga, distanţa atmosferei de acasă se reduce esenţial. Deci, studiile…având drept exemplu colegii, care au absolvit acasă o universitate, pot spune ca aici îmi pare a fi un pic diferit. Aici nu exista un asa numit „trebuie” să înveţi, cum e şi la gimnaziu sau liceu, la universitate oamenii se duc din propria dorinţă, de aceea pe parcursul celor 2 ani studiaţi la facultate nu am fost supusă unor oraruri, teme pe acasă impunatoare.

Ai vrut – ai învatat, nu, deja problema ta. Un plus mare care inevitabil l-am comparat cu cel de acasă este  faptul unei alegeri libere în crearea orarului ( însă nu fiece facultate din Praga are programul Free Online Liberal Studies Courses), deci fiece semestru vine cu unele examene obligatorii. În rest am avut posibilitatea sa-mi scriu ore de la facultaţile adiacente din cadrul universităţii Caroline, am savurat din orele predate de jurnalism, de politică, film, crearea spoturilor, educaţie fizică, limbi, istoria si multe altele datorită acestui program.

Poate un dezavantaj aici poate fi considerat şi electronizarea a tot ce poate fi legat de studii, deci apare nostalgia de a deţine un carnet de student din hârtie (aici e un sistem de operare, astfel notele sunt puse de profesor în sistem, iar interacţiunea vizuală la moment lipseşte). Majoritatea, ba chiar aproape tot materialul folosit la ore necesită deţinerea unui aparat corespunzator, calculator, tabletă, telefon, ceea ce într-un mod ar marginaliza familiile mai puțin bogate.

ri

Yupi!

Hai să fim prieteni

Cu fiecare like noi devenim mai buni

Abonează-te!

Lasă-ne adresa ta de e-mail, iar noi vom avea grijă să primești cele mai bune articole de pe Yupi.md

      Articole recomandate