Astăzi milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii”.
De la ora 10.00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale se va desfăşura un miting naţional de solidaritate pentru respectarea drepturilor de muncă şi un trai decent. Evenimentul este organizat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. În program este inclus şi un concert artistic în care vor evolua: Ansamblul Naţional Academic de dansuri „Joc”, formaţia Catharsis, Doina Gherman, Iurie Sadovnic, Laurenţiu Popescu şi alţi interpreţi.În centrul Chişinăului, astăzi vor fi organizate mai multe manifestări de amploare. Pentru ora 12.00 Partidul Comuniştilor va organiza cel de-al II-lea Congres Civic. Circulaţia transportului în perimetrul PMAN va fi sistat şi redirecţionat pe străzile adiacente.
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel către participanţii la manifestaţii să se abţină de la provocări şi să nu se lase atraşi în activităţi ce ar perturba ordinea publică sau ar contravine legii.
Scurt istoric
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

