Un moldovean va juca în cea mai prestigioasă competiţie de volei din Europa. “Champions League la volei”

Jucătorul moldovean, Marin Lescov, discipolul clubului sportiv Speranţa Chişinău, legitimat la CVM Tomis (Constanţa) va juca în această toamnă în grupele Ligii Campionilor. Vicecampioana României a ajuns în faza grupelor datorită wild-card-ului oferit de Federaţia Europeană de volei. Pe lângă Tomis încă 7 echipe din Europa au primit în dar wild-card.

Moldovean în cea mai prestigioasă competiţie de volei din Europa

Internaţionalul moldovean, după ce în sezonul 2011-2012 a ajuns în semifinalele Challenge Cup, acum la vârsta de doar 22 ani pentru prima dată în cariera sa va evolua în cea mai puternică competiţie în Europa, CEV Champions League. Cu siguranţă e o performanţă remarcabilă, atât pentru jucătorul nostru, cât şi pentru echipa Tomis Constanţa care la doar 8 ani de la fondare pentru prima dată va participa  în faza finală a grupelor Champions League.

Tomis Contanţa va juca în grupa E

Tragerea la sorţi a grupelor nu a fost una tocmai fericită pentru marinari. Constănţenii vor juca alături de multipla campioană Russiei Dinamo Moscova, actuala vicecampioana Russiei şi deţinătoarea Cupei CEV 2011-2012. O altă adversară, PGE Skra Belchatow, actuala vicecampioană a Ligii Campionilo şi câştigătoarea Cupei Poloniei, da polonezii noi ştim cum pot juca. Ultima adversară este campioana Turciei, Fenerbahce Grundig Istanbul. Echipa din România e ultima cotată în această grupă, dar multe minuni se întâmplă în ficare zi, de ce şi nu acum? Apasă aici pentru a vedea celelalte grupe.

România porneşte cu 4 echipe în Champions League

Actuala ediţie a cupelor europene este una îmbucărătoare pentru România, deoarece va avea tocmai 4 echipe în fazele grupelor Champions League. Este vorba de 2 echipe masculine şi 2 feminine. Tomis Constanţa şi Reamăt Zelău vor participa în competiţia masculină şi în cea feminină, iarăşi avem echipă din Constanţa şi Dinamo Romprest Bucureşti ( la fel  o moldoveancă  va juca pentru Dinamo, revin cu un articol).

Mă bucur că din nou avem jucători de-ai noştri în Liga Campionilor, totuşi se poate! Cred că aceste meciuri vor fi o ”învăţătură” bună. La mai multe succese şi la mai multe performanţe, scrie Dumitru Zagorneanu pe blogul sau.

Ţinem pumnii!