Uimitor: O fotografie pe Facebook a transformat peste noapte un polițist într-un erou

În noaptea de 14 noiembrie, polițistul Lawrence DePrimo, din New York, a dat peste un cerșetor bătrân și desculț, în Times Square. A dispărut un moment, după care s-a întors cu o pereche de ghete, îngenunchiând și ajutându-l pe cerșetor să se încalțe.

Fără ca DePrimo să știe, evenimentul a fost văzut de o turistă din Arizona, care le-a făcut o fotografie cu telefonul mobil. Fotografia a fost trimisă marți seara Departamentului de Poliție din New York (NYPD) și postată pe Facebook, transformându-l pe DePrimo într-un erou.

În 24 de ore, fotografia a fost văzută de 1,6 milioane de ori, a primit peste 275.000 de like-uri și peste 16.000 de comentarii.

În mod clar este cea mai populară fotografie încărcată vreodată pe pagina noastră de Facebook”, a declarat Barbara Chen, care se ocupă de comunicare, inclusiv pagina de Facebook a NYPD.

Majoritatea comentariilor îl lăudau pe polițistul DePrimo, deși au existat destui care să spună că fotografia ar fi regizată.

Lawrence DePrimo, de 25 de ani, care este polițist de doi ani și locuiește cu părinții săi, în Long Island, a fost uimit de atenția care i s-a acordat. Acesta nu a fost anunțat că fotografia cu el a fost publicată și a aflat la câteva ore, când deja poza devenise virală pe rețelele de socializare.

Era foarte frig afară și puteai să vezi bubele de pe picioarele bărbatului. Eu aveam două perechi de șosete și tot îmi era frig”, a povestit DePrimo. Polițistul l-a întrebat pe cerșetor ce măsură are la picior, după care a intrat într-un magazin să-i cumpere ghete.

“Am fost uimiți”, a spus Jose Cano, managerul magazinului în care polițistul a intrat să cumpere ghetele. “Noi, cei din New York, de obicei nu băgăm de seamă lucrurile astea”, a spus Cano, care i-a oferit polițistului o reducere de 25% la ghetele care costau 100 de dolari.

DePrimo spune că a păstrat chitanța, ca să-i aducă aminte că alți oameni o duc mai rău decât el.

Turista din Arizona care a surprins momentul este Jennifer Foster și ea membră a poliției din Pinal County, Arizona. Aceasta a povestit că a fost impresionată de scenă pentru că i-a amintit de tatăl ei, tot polițist, care făcuse un gest similar, cumpărând mâncare pentru un om fără casă.

După ce a revenit din vacanță, aceasta a trimis prin e-mail fotografia către NYPD. Nu se aștepta ca aceasta să fie postată pe Facebook.

A fost unul dintre cei mai politicoși oameni pe care i-am întâlnit. I s-a luminat fața când a văzut ghetele”, a povestit DePrimo. Polițistul a adăugat că a vrut să-i ofere bărbatului o cafea, însă acesta a refuzat și a plecat, imediat ce și-a pus ghetele.