Topul tarilor cu cei mai buni lideri din lume

In fiecare an, Institutul Legatum, organizatie internationala de investigatii stiintifice, cu sediul in Dubai, studiaza conditiile sociale, politice si economice ale populatiei din 110 tari ale lumii, totalizand 90% din populatia planentei, prezentand poate cea mai edificatoare evidenta statistica a situatiei acestora.

Scopul propus de organizatie nu este numai de a informa, ci si de a gasi modalitatile prin care pot fi stimulate capitalurile si initiativele, capabile sa aduca un plus de prosperitate, in toate zonele geografice ale lumii, scrie Infoniac.

In viziunea cercetatorilor, performantele sunt oglinda liderilor, iar liderii sunt oglinda performantelor. Se aplica peste tot in lume proverbul nostru din batrani: omul sfinteste locul.

Pornind de la nivelul de concurenta si de coruptie in fiecare tara, precum si de la justitie sau armata si pana la increderea cetatenilor in cei alesi sau in autoritatile statului, organizatia a centraliazat si prelucrat datele statistice, stabilind topul performantelor, care evidentiaza cei mai apreciati si merituosi lideri mondiali.

Primele zece pozitii din topul pe ultimul an sunt prezentate in cele de mai jos, cu o motivatie explicata sumar, pentru fiecare in parte.

1. Elvetia

Elvetia are un sistem desebit de bine organizat privind controlul si echilibrul vietii economice si politice. Tara exceleaza prin libertatea initiativelor individuale si politice, concomitent cu un sistem corect si democratic in ce priveste constrangerile.

2. Danemarca

Danemarca se remarca prin sistemul sau electoral foarte bine pus la punct, care nu a necesitat multa vreme amendamente, si printr-o administratie eficienta, apreciata ca dezbirocratizata.

3. Statele Unite ale Americii

SUA se disting printr-un sistem concurential aproape ireprosabil, functiunile legislative si executive ale puterii statului isi desfasoara o activitate deosebit de corecta. Respectarea riguroasa a literei si spiritul legii este mai presus decat orice.

4. Noua Zeelanda

Datorita increderii in conducatori sai, populatia Noii Zeelande nu pregeta sa sustina politicile sociale si ecocomice ale autoritatilor, ceea ce asigura desfasurarea actului de guvernare in cele mai bune conditi.

5. Canada

Este cunoscuta satisfactia cetatenilor canadieni fata de politica sociala a guvernului, care acorda o atentie deosebita sprijinului de orice fel oferit populatiei nevoiase, celor neajutorati sau aflati in dificultate.

6. Suedia

In Suedia, gradul de coruptie in sfera business, ca si in adminisatratia de stat este apreciat ca fiind foarte aproape de zero. Suedia este una din putinele tari, unde populatia manifesta satisfactie in legatura cu modul cum statul intervine uneori in afacerile private, pentru a supraveghea functionarea corecta a acestora.

7. Finlanda

Peste 90% din populatia Finlandei manifesta incredere totala in corectitudinea alegerilor si transparenta totala privind desfasurarea acestora.

8. Australia

Australia este continentul unde cetateanul are incredere totala in cuvantul functionarilor si al demnitarilor. Nimeni nu-si inchipuie ca un demnitar ar putea sa nu se tina de angajamentul asumat. Dar nici demnitarii nu se expun.

9. Regatul Unit al Marii Britanii

Realitatea istorica si incontestabila arata ca modelul de conducere al Marii Britanii este printre cele mai stabile din lume – daca nu cumva chiar cel mai stabil. Acest model functioneaza neschimbat de 128 ani.

10. Olanda

Olanda ocupa primul loc din lume, in ce priveste nivelul corect al concurentei si o permanenta supraveghere de catre autoritatile statului asurpa mentinerii neabatute a acestui nivel.

Nota. In ce ne priveste pe noi, suntem foarte departe in top, dar putem invata de la altii, destui. Pentru asta, nu ne trebuie decat vointa politica, pe care o si avem in proportie de 50%. Adica, avem politica, dar n-avem vointa. Asta-i situatia!