Top 25 de țări cu cei mai deștepți locuitori din lume

BIBLIOTECA

Oamenii inteligenți sunt apreciați în toate țările. Gândirea, capacitatea de memorare, vocabularul: toate permit să testăm inteligența unui om.

O serie de teste PISA au fost realizate și de către cei de la OECD (Organizaţia pentru Cooperare Econonomică şi Dezvoltare) și prezentate de Business Insider, care au realizat și un top statelor cu cei mai inteligenți oameni.

Testele le dau adolescenții de 15 ani, din 65 de țări. Indiferent de clasa în care sunt, de statutul socio-economic al acestora sau alte realizări personale, examenele sunt standart, și cu prind o serie de categorii ca: gândirea critică în matematică, știință, vocabular sau capacitatea de memorare.

În realizarea clasamentului s-a luat în calcul numărul mediu de adolescenţi din fiecare ţară raportat la rezultatul maxim înregistrat la teste. Astfel, SUA este țara cu cei mai mulți oameni inteligenți, însă acest lucru se datorează și dimensiunii țării și numărului mare de locuitori.

Așadar, topul ţărilor cu cel mai mare număr de locuitori inteligenţi:   

1. SUA

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1,7%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 5.336.300

2. Japonia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 4,05%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 5.167.800

3. Coreea de Sud

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 4,4%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 2.200.000

4. Germania

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 2,6%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 2.129.140

5. Franţa

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 2,2%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 1.445.400

6. Taiwan

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 5,85%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 1.365.390

7. Canada

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 3,1%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 1.081.280 8.

8. Rusia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 0,65%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 932.750

9.  Marea Britanie

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 3,3%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 885.220

10. Australia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 3,3%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 748.440

11. Italia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 609.200

12. Polonia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1,45%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 558.830

13. Singapore

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 9,10%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 483.392

14. Turcia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 0,65%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 481.000

15. Hong Kong

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 6%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 429.300

16. Olanda

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 2,55%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 427.635

17. Belgia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 3,45%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 384.330

18. Spania

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 0,75%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 354.525

19. Elveţia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 4,25%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 339.873

20. Brazilia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 0,1%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 198.700

21. Republica Cehă

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1,8%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 189.753

22. Noua Zeelandă

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 4,1%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 181.753

23. Suedia

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1,9%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 180.823

24. Finlanda

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 3,25%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 175.955

25.  Austria

Procentul celor care au avut rezultate excelente la teste: 1,7%

Numărul estimativ al persoanelor foarte inteligente: 143.854

Vitali Cipileaga