Top 10: Librării iconice ale lumii sau locul unde-ți găsești liniștea sufletească

În era tehnologiilor, când suntem tot mai dependenţi de dispozitivele performante, cărţile rămân a fi istorie, iar multe dintre ele prind praf pe rafturile din librării.

Oricare ar fi beneficiile noilor tehnologii, ele nu pot înlocui senzaţia de răsfoire şi mirosul acel de carte nouă. Ce poate fi mai plăcut decât o carte bună şi o ceaşcă fierbinte de ceai pe timp de iarnă, sau un roman citit la umbra unui copac în zilele fierbinţi de vară?

Lista de librării care urmează, încă ne dau speranţe că cititul din cărţi nu a disparut. Aceste 10 librării de renume mondial dovedesc că literatura este vie şi că dispozitivele noi nu înlocuiesc o carte adevărată.

10. El Ateneo Grand Splendid – Buenos Aires, Argentina

libreria-ateneo-buenos-aires-argentina

Acum un secol fiind un teatru, El Ateneo Grand Splendid a fost transformat, la începutul anului 2000, într-o librărie. Frescele originale şi arhitectura inedită o face a fi una dintre cele mai frumoase librării din lume. Atmosfera unui teatru regal oferă fiecărui client o combinţie perfectă dintre o operă clasică şi un mediu frumos de lectură. Aici, fiecare vizitator are la dispoziţie un scaun confortabil şi o lumină caldă, în ambianţa căruia savurezi lectura din plin. El Ateneo se bucură anual de peste un milion de cititori şi aceasta îl face a fi cu siguranţă un must-see în Buenos Aires.

9. The Last Bookstore – Los Angeles, USA

p1806322751-5

The Last Bookstore se găseşte în centrul unuia dintre cele mai faimoase oraşe, Los Angeles. Librăria, atât vinde cărţi, cât şi cumpără cărţi vechi. Deci, dacă sunteţi dispuşi să profitaţi pe seama cărţilor răsfoite, sau dacă sunteţi puşi pe vânătoarea unei noi bijuterii literare, The Last Bookstore este locul potrivit. Librăria găzduieşte de asemenea, evenimente literare şi lansări de cărţi.

8. Boekhandel Selexyz Dominicanen – Maastricht, Olanda

m1237_03_selexyz_dominicanen_maastricht_lr1

Se pare că Olanda este faimoasă nu doar ca fiind ţara lalelelor şi Amsterdamului cu strada felinarilor roşii sau a marijuanei legalizate, dar şi datorită librarii Boekhandel Selexyz Dominicanen. Iniţiala biserică Dominicană din secolu al 13-lea, este tranformată într-o librărie având drept o altă formă de religie – lectura. Aici beneficiezi de ceai sau cafea fierbinte, în caz că interiorul de piatră pare prea rece pentru vizitatori. Numele ar putea fi prea greu de pronunţat, dar cu siguranţă nu veţi regreta o vizită la Boekhandel Selexyz Dominicanen.

7. Librairie Avant-Garde – Nanjing, China

130828134135-nanjing-book-shop-15-horizontal-gallery

Această librărie este sintuată într-o parcare subterană din China. Librairie Avant-Garde găzduieşte adesea evenimente literare, expoziţii şi prezentări de cărţi, iar în cazul în care romanul pe care îl citeşti îţi dă o stare de somnolenţă, librăria pune la dispoziție o cafenea confortabilă a cărui miros de cafea la sigur te trezeşte. Împrejurimile acestei parcări/librării, oferă o experienţă unică, care te face să-ţi aminteşti încă o dată de zicala „Nu judeca carte după copertă!”

6. Strand – New York, USA

Strand

Librăria este deschisă încă din 1927 şi în ciuda faptului că cititul din cărţi s-a redus, ea este în plină desfăşurare. The Strand găzduieşte eventimente literare cu o importanţă deosebită şi este adesea vizitată de către cei mai bogaţi oameni ai lumii. Pe lângă toate, librăria oferă celebra sala ce adăposteşte peste 200 de cărţi rare, în chirie pentru orice tip de evenimente.

5. Cook & Book – Bruxelles, Belgia

Cook-Book

1

Combinţia dinte o librărie şi o cafenea este greu de conceput, nu însă şi pentru librăria Cook & Book. Acest loc fermecător are un restaurant cu salate proaspete şi mâncăruri tradiţionale. Aici savurezi atât hrană nemaipomenită, cât şi lectura. Cook & Book ar putea introduce o nouă eră dintre o cină şi o carte, înlocuind-o pe cea veche dintre cină şi film.

4. Powell’s – Portland, USA

Безымянный

Deşi exteriorul este departe de a fi unul dintre cele mai frumoase din această listă, interiorul este ceea ce contează şi asta deoarece, Powell’s , se mândreşte cu o selecţie literară ameţitoare. Cu un inventar aproximativ de 4 milioane de cărţi şi cu aproximativ 3000 de cărţi folosite zilnic, face ca librăria să fie una dintre cele mai mari ale lumii, aceasta ocupând un întreg bloc din Portland, Oregon.

3. Libreria Acqua Alta – Veneţia, Italia

Libreria-Venezia

O prăvălie ciudată, prăfuită şi aproape scufundată sub apă, aceasta este faimoasa librărie din Veneţia, Libreria Acqua Alta. Dacă sunteţi un iubitor de carte trebuie să acordaţi librăriei „Biblioteca de apă de mare” ( în traducere), prioritate deoarece, riscă a fi spulberată de apele Veneţiene în orice moment.

2. City Lights – San Francisco, USA

City_Lights_Bookstore

Librăria City Lights a fost fondată în 1953 şi a avut un rol decisiv în mişcarea”bate” a poeţilor ( beat poetry movement). Ea şi-a căpătat faima după publicarea unei colecţii de poeme controversate a celebrului Allen Ginsberg. Poate este mică în comparaţie cu alţi titani din acestă listă, însă aportul ei în istoria literaturii o face nemişcată de pe poziţia ei bine meritată.

1. Shakespeare and Company – Paris, Franţa

Shakespeare_and_Company,_Paris_2

Situată în inima Parisului, Shakespeare and Company este, fără îndoială, cea mai cunoscută librărie din lume. Librăria este unică, deoarece este specializată în literatura engleză și are o sursă uimitoare de cărți rare, dintre care multe sunt surprinzator de accesibile.

Shakespeare and Company are, de asemenea, o istorie de publicare legendară – magazinul confortabil şi mic a fost editorul original a capodoperelor lui James Joyce, Ulise, și a fost cunoscut în secolul al 20-lea ca fiind un loc pentru achiziționarea cărților interzise în SUA. Shakespeare and Company este una dintre cele mai vizitate librării din lume, și chiar a fost prezentate şi în filme, ca Midnight in Paris.

      Articole recomandate