Teatrul de Operă și Balet va purta numele Mariei Bieșu

Teatrul de Operă și Balet va purta numele Primei Doamne a operei naţionale, Maria Bieșu. Inițiativa îi aparține președintelui Parlamentului, Marian Lupu.

Acum, îndureraţi de incomensurabila pierdere, e timpul să-i aducem acest ultim omagiu, să-i înveşnicim numele prin denumirea Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Vin cu această iniţiativă care, sunt sigur, va fi susţinută de întreaga societate a Republicii Moldova” , a menţionat Lupu.

Speakerul a exprimat, în numele Parlamentului Republicii Moldova, cele mai profunde regrete în legătură cu plecarea din această viaţă a Primadonei Operei Naţionale Maria Bieşu – Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, „Doctor Honoris-Causa”, Cavaler al „Ordinului Republicii”.

Chipul luminos al cîntăreţei va rămîne veşnic în memoria noastră, iar opera ei nemuritoare, vocea inconfundabilă ne vor însoţi mereu, constituind un tezaur naţional”, se spune într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Amintim ca astazi, la 16 mai, Primadona Operei Naţionale Maria Bieșu a încetat din viață.

Tezaurul care l-a lăsat poporului nostru însă va dăinui mult timp de acum încolo. În continuare vă invităm să ascultaţi “Testamentul spiritual” al Mariei Bieşu pentru cetăţenii Republicii Moldova.

“Dragii mei concetăţeni, susţinerea pe care o simt din partea dumneavoastră nu doar în ultimul timp, dar pe tot parcursul vieţii mele de creaţie, îmi oferă dreptul să mă adresez vouă cu aceste cuvinte de dragoste şi recunoştinţă şi cu acest mesaj către bunătatea dumneavoastră. M-am născut cândva pe acest pământ, în ţara care se numea Regatul României. Recunoaşterea mi-a venit tot pe acest pământ, dar care se numea Uniunea Sovietică. Astăzi, am susţinerea locuitorilor Patriei mele iubite, Republica Moldova. Vreau ca pământul nostru să prospere, să aducă lumii bunătate şi lumină. Faceţi tot ce vă stă în puteri ca să fie aşa. Cu dragoste, a voastră Maria Bieşu”, se menţionează în mesajul de adio al interpretei.