Taților, încetați să vă distrugeți copiii. Vă rog!

Dan Pearce, blogger și  părinte care crește singur un copil, a scris un articol foarte emoționant despre rolul tatălui în procesul de educare a copilului, iar pentru că el explică, în cel mai simplu mod, ce înseamnă să fii tată, noi l-am tradus special pentru voi.

Taților, încetați să vă distrugeți copiii. Vă rog.

M-am simțit obligat să scriu acest articol după ce am devenit martorul unei scene  pe care am urmărit-o azi într-un magazin. Anticipat îmi cer scuze pentru tonul articolului, dar nu pot altfel – sunt copleșit de disperare și furie. Vă rog să citiți articolul în întregime – știu, e destul de voluminos, dar trebuie să se vorbească despre asta.

Astăzi, cînd stăteam cu fiul meu în rînd într-un magazin, am văzut înaintea noastră un tată cu un băiețel de vreo 6 ani. Copilul l-a întrebat cu timiditate dacă ar putea să-i cumpere o înghețată în drum spre casă. Tatăl, întorcîndu-și privirea spre copil, a strigat că el n-ar trebui să-l distragă chiar acum, că ar trebui să meargă la perete și să tacă. Băiețelul s-a retras imediat și s-a rezemat de perete.

Cînd rîndul a avansat puțin, băiețelul a revenit lîngă tatăl său, fredonînd un cîntecel. Se pare că uitase deja despre accesul de furie al tatălui său de acum cîteva minute. Deodată tatăl său s-a întors spre el și l-a certat pentru zgomot. Băiatu s-a ferit brusc de el și din nou s-a rezemat de perete.

M-am simțit confuz. De ce acest om nu vedea ceea, ce vedeam eu? De ce nu vedea acea minune în umbra sa? De ce el ștergea fără nici o ezitare orice urmă de fericire din sufletul propriului copil? De ce el nu apreciază această perioadă scurtă a timpului, cînd poate fi un adevărat erou pentru copilul său?

Am rămas doar trei în rînd și băiețelul din nou a revenit lîngă tatăl său. Acesta a ieșit brus din rînd și și-a încleștat mîinile pe umerii copilului, care avea fața strîmbată de durere : «Dacă mai aud încă un sunet sau dacă te mai depărtezi de perete – acasă o să vorbim altfel!». Copilul din nou s-a lipit de perete și nu s-a mai mișcat. Nu a produs  nici un sunet. Fața lui drăguță brusc s-a întunecat și și-a a pierdut expresivitatea. Era distrus. Tatăl său n-a vrut să piardă timpul cu el, iar să distrugi copilul  e cea mai simplă metodă de «educație».

Iar mai tîrziu ne întrebăm mirați de ce copii cresc «distruși».

Mulți oameni văd cum eu și fiul meu comunicăm și mulți mă laudă pentru că-mi iubesc copilul mai mult, decît alți părinți și-i iubesc pe ai lor. La naiba! Nu înțeleg și nu cred să înțeleg vreodată una ca asta. Să-și iubească fiul, să educe fiul, să petreacă timpul cu fiul –  sarcini pe care le pot îndeplini nu doar super-tații. Aceste activități le stau în putere tuturor taților. Permanent. Fără excepții. Nu sunt un fenomen. Sunt tatăl care-și iubește fiul și va face orice pentru bunăstarea, siguranța și sănătatea lui. Mai degrabă aș primi o lopată peste față sau un ciocan peste degete, decît mi-aș umili sau mi-aș «pune la punct» fiul.

Sunt departe de a fi un tată ideal. Dar, la naiba, sunt destul de bun pentru a-l face pe fiul meu să înțeleagă că în orice stuație dificilă se poate simți în pielea lui. De ce? Pentru că sunt conștient de impactul tatălui asupra încrederii în sine a copilului. Eu sunt conștient că tot ce îi voi face sau îi voi spune vreodată fiului meu va fi absorbit de el ca de un burete, în beneficiul sau în defavoarea lui. Nu înțeleg un singur lucru – de ce alță părinți nu-și dau seama de asta?

Taților! Vouă vi se luminează fețile atunci cînd vă vedeți copilul de dimineața sau cînd reveniți de la serviciu? Voi înțelegeți că valorile copiilor voștri se formează exclusiv pe baza atitudinilor voastre?

Voi înțelegeți că un copil se simte exact așa, cum l-ați numit? Voi știți cît de des oamenii încep să corespundă  etichetelor, pe care i le oferiți cu atîta ușurintă? Cît de des i-ați spus copiluiui vostru «E cel mai stupid lucru care a fost spus vreodată», «E cea mai ridicolă acțiune pe care puteai s-o faci vreodată». Într-adevăr, sunteți de părerea că fiul dvs este un «idiot»? Pentru că el o crede deja.  L-ați făcut să o creadă. Bravo! Aveți la ce să vă gîndiți.

Taților! Chiar sunteți de părerea că cineva ar crede că nu puteți lăsa televizorul sau computerul pentru 20 de minute pe care să le petreceți cu copilul vostru? Chiar nu vă dați seama că nivelul deîncredere a copilului față de părintele lui depinde de felul în care vă implicați cu el în joc? Vă dați seama de prejudiciile aduse copiilor din simplul motiv că nu vă jucați cu ei în fiecare zi?

Voi credeți că cineva se va lăsa convins de scuza proastă și ieftină, precum că furia uneori sau chiar mai des este indispensabilă în procesul de educare? Voi conștientizați că furia  este aproape intotdeauna emoția oamenilor care doresc să-i controleze pe alții, dar nu sunt în stare să se controleze pe ei înșiși? Voi știți că există un șir de cărți și de cursuri utile, care vă pot învăța ceva mai mult? Și cel mai important – voi ați observat cît de repede copii sunt distruși sau pierd respectul pentru părinți într-o familie unde furia este stăpînă?

Sunteți atît de împietriți și nu mai simțiți legătura cu copiii, încît nu vă mai simțiți deprimați cînd ei se cutremură sau se ghemuiesc în prezența voastră. Acesta era singurul lucru pe care l-ați dorit de la ei? Ca să vă asculte supuși și să le fie frică?

Tăticilor! Chiar nu vă dați seama de puterea atingerilor? Nu înțelegeți acea legătură care apare cînd mîngîiați copilul pe spate sau pe burtă atunci cînd îl pregătiți de culcare? Treziți-vă, taților! Aceste suflete firave sunt încredințate grijii voastre și simt totul foarte subtil. Tot ceea ce le spuneți sau nu le spuneți se va reflecta în abilitățile lor. În succesele lor și fericirea în viața lor.

Chiar nu înțelegeți că copii voștri vor face greșeli? Multe greșeli. Chiar nu conștientizați dauna cauzată de observații permanente și învinuirea în continuu pentru eșecuri?  Ați realizat vreodată cît de ușor este să umilești un copil? E la fel de ușor cum ai zice «Ce ai făcut, nemernicule?» sau «Neputinciosule, de cîte ori trebuie să-ți mai spun…?».

Permiteți-mi să vă întreb: ați avut vreodată ghinionul de a vă uita în ochii umflați de lacrimi ai parințiilor, ai căror copii tocmai au murit?

Eu l-am avut.

Ați plâns vreodată la înmormîntarea unui copil?

Eu am plîns.

Ați atins vreodată sicriul, în interiorul căruia a fost un copil? Copilul, al cărui rîs nu-l veți mai auzi?

Eu am atins.

Și mă rog lui Dumnezeu ca nimeni niciodată să nu mai aibă nenorocirea să o facă.

Tăticilor! E timpul să le spuneți copiilor că îi iubiți. Și să le spuneți asta permanent. E timpul să ne  bucurăm de cele douăzeci de mii de întrebări pe zi și de incapacitatea lor de a face totul atît de repede cum ne-am fi dorit. E timpul să le admirăm expresiile fețelor și cuvintele pronunțate greșit. E timpul să ne bucurăm de tot ce face parte din copiii noștri…

E timpul să vă puneți întrebarea: «Ce pot eu să fac pentru a deveni un tată mai bun?». Revedeți prioritățile și deveniți într-adevăr un Tată.

E timpul cel mai potrivit pentru a le arăta fiilor, prin propriul exemplu, cum să trateze o femeie, iar fiicelor – ce fel de tratament să aștepte de la un bărbat. E timpul pentru generozitate, compasiune și empatie. E timpul să arătați prin propriul exemplu ce este un stil de viață sănătos și care sunt normele sociale corecte. E timpul să înțelegi că să pui etichete unui copil nu e ceva normal, iar copiii au propriile opinii și preferințe care trebuie respectate, fără a li se impune diverse stereotipuri.

Taților! Vorbiți mai moale cu fiii voștri. Vorbiți mai calm cu fiicele voastre. Ce îi doriți copilului dvs? Să nu aibă nici prieteni la școală și nici încredere în sine? Sau să fie ales președinte al clasei și să simtă că merită ceva mai mult? Chiar nu vedem că e în puterea noastră să facem copiii să se simtă fericiți? Chiar nu ne dăm seama că putem da copiilor noștri instrumentele de supraviețuire socială?

Și chiar nu vedem ce impact acem asupra copiilor, atunci cînd spunem că noi credem în una, dar facem alta? Atunci cînd îi ajutăm atît de puțin să-și facă alegerea, să-și împărtășească deschis punctul său de vedere șă să trăiască conduși de propriile principii? Noi nu putem le indicăm copiilor ce să gîndească. Însă noi putem să-i ajutăm să gîndească corect. Și dacă o să facem asta, n-o să ne mai facem griji referitor la alegerile pe care le vor face și cît de încrezuți le vor apăra. Omul este fidel convingerilor sale toată viața, pe cînd celor impuse – doar pînă la primul eșec.

La naiba, taților! Fiecare copil are dreptul înnăscut de a cere o înghețată și de a nu fi umilit pentru asta. Fiecare copil are dreptul înnăscut să ceară o înghețată și să nu să se ghemuiască într-un ungher din cauza că omul care trebuia să fie eroul lui este, de fapt, un om fără scrupule. Fiecare copil are un drept înnăscut de a fi fericit, de a rîde, de a se distra și de a se juca. De ce nu le permiteți bucurii mici? Fiecare copil pe pământ are dreptul la tatăl care mai întîi se gîndește și apoi face; la un tată care-și dă seama de puterea pe care o are – de a forma viața altei persoane; la un tată care-ți iubește copilul mai mult decît televizorul sau jocurile sportive; la un tată care-și iubește copilul mai mult decît timpul personal. Fiecare copil merită un tată-super-erou.

Poate, adevărul este că nu toți tații își merită copiii.

Îmi cer scuze pentru asprimea declarațiilor mele. Cred că o parte din mine se simte ca un laș pentru că nu i-am spus nimic omului din rîndul de la magazin. Acest articol să fie pocăința mea. Probabil, o parte din mine crede că, dacă cel puțin un tată va citi acest text și va decide să devină mai bun, dacă cel puțin viața unui copil va deveni un pic mai ușoară pentru că cuvintele mele au ajuns la tatăl său, atunci fiecare secundă pe care am petrecut-o scriind acest articol nu a fost în zadar.