Supărat pe Voronin, a atacat convoiul Angelei Merkel. Explicația ciudată a tânărului care a aruncat o sticlă cu benzină în coloana de mașinin (Video)

Tânărul care a aruncat o sticlă cu benzină în convoiul cancelarului german susține că a vrut, de fapt, să-și dea foc pentru că a fost anterior condamnat pe nedrept. O instanță de la Chișinău a emis un mandat de 30 de zile de arest preventiv pe numele lui Iurie Vâlcov (23 de ani), acuzat de huliganism.

Adus în cătușe la Judecătoria sectorului Râșcani al Capitalei, el a a dat o explicație cel puțin ciudată: de vină ar fi fostul președinte al Moldovei, comunistul Vladimir Voronin. Am vrut să se stabilească adevărul. Voronin stă la libertate și bea ceai, dar noi suntem închiși. Voronin și-a bătut joc de mine, să-l bage pe el la pușcărie, că și-a bătut joc de oameni, le-a spus tânărul jurnaliștilor, înjurându-l întruna pe liderul comuniștilor, scrie adevarul.ro

Procurorii susțin că înainte de arunca sticla cu benzină și alcool în convoiul oficial, tânărul fumase canabis. El a încercat să-și dea foc în semn de protest că a fost anterior reținut de mai multe ori de organele de drept, dar s-a speriat când a văzut polițiștii îndreptându-se spre el și a aruncat sticla. Bărbatul este cercetat acum pentru huliganism și riscă până la 7 ani de închisoare.