România a intrat în Cartea Recordurilor: Fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii

România deţine un nou record mondial, după ce fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii, realizată în octombrie anul trecut, la împlinirea a zece ani de la înfiinţarea Asociaţiei Telefonul Copilului, a fost omologată de World Records Academy.

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, peste 580 de copii au fost fotografiaţi la aniversarea din octombrie 2011, aducând României un record mondial prin realizarea “Fotografiei cu cele mai multe zâmbete de copii”.

Pentru a marca cele peste 30.000 de cazuri soluţionate, în primii zece ani de la înfiinţare, de Asociaţia Telefonul Copilului împreună cu autorităţile abilitate, cei peste 580 de copii prezenţi la eveniment au zâmbit în grup camerei foto.

“În fiecare zi suntem într-o competiţie pentru a schimba în bine viaţa cât mai multor copii. Alături de Romtelecom, de zece ani luptăm din ce în ce
mai îndârjiţi în această cursă. Recunoaşterea recordului de către World Records Academy reprezintă pentru noi o încununare a ceea ce pot însemna eforturile noastre – zâmbete infinite. Mai avem, însă, un plan: vrem să doborâm recordul la cei mai mulţi copii fericiţi”, a declarat directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului, Cătălina Florea.