Pozele care au făcut istorie,o dată văzute, nu le uiţi niciodată!

Mai mult site-uri specializate în arta fotografică au întocmit lista celor mai impresionante instantanee realizate de-a lungul timpului. Nu e vorba de poze cu dive, ci de fotografii copleşitoare, în spatele cărora stau poveşti de viaoeă de cele mai multe ori dramatice. Dacă o fotografie face cât o mie de cuvinte, cele pe care oei le prezentăm azi fac cât un milion…

 

1993 – Foametea din Sudan

În 1993, în timp ce călătorea prin Sudan, fotograful sud-african Kevin Carter a auzit un scâncet. S-a apropiat şi a văzut o fetiţă lihnită de foame, care se târa spre un adăpost unde se oferea mâncare. Lângă ea, un vultur aştepta ca micuţa să îşi dea ultima suflare, tocmai pentru a se hrăni cu ea.
Deşi putea să o ajute pe copilă în cele trei ore scurse până când vulturul a decis să se apropie de trupul căzut la pământ, fotograful nu a intervenit, preferând să urmărească drama prin obiectivul aparatului foto. În 1994, poza realizată de Carter a luat premiul Pulitzer, dar a şi născut polemici, mulţi acuzându-l pe fotograf că nu a salvat viaţa copilei. La doar câteva săptămâni după ce a fost premiat, măcinat de gânduri, Carter s-a sinucis, lăsând un bilet de adio în care îşi exprima regretul şi mărturisea că imaginea fetiţei îl bântuia.

 

1950 – Cişmele pentru albi şi negri

O poză impresionantă, din 1950, este simbolul luptei împotriva rasismului. Instantaneul arată împărţirea rasială în acele vremuri. Albii beau apă şi se spălau pe mâini de la cişmele mai arătoase, în timp ce persoanele de culoare beau de la o banală chiuvetă prinsă în perete.

 

Fata afgană
Fotografia “Fata afgana”, care a apărut pe coperta revistei National Geographic în 1985, este considerată una dintre cele mai cunoscute poze din lume.

Drama lui Sharbat Gula, care şi-a pierdut părinţii şi surorile în Afganistan, precum şi privirea ei pătrunzătoare au făcut din poza cu chipul său un instantaneu istoric. În 2002, fotograful a reîntâlnit- o pe Sharbat, care habar nu avea ce faimoasă ajunsese, şi a refăcut instantaneul…

 

2011 – Deznădejdea de după tsunami

Printre miile de fotografii ale dezastrului provocat de tsunamiul din Japonia anul trecut, pe 11 martie, imaginea femeii deznădăjduite care a pierdut tot ce avea a rămas emblematică. Şase zile mai târziu, tânăra şi-a regăsit bunica şi doi dintre cei 13 câini pe care îi avea.

 

1985 – Drama Omayrei

Fotografia columbiencei de 13 ani Omayra Sanchez, prinsă în resturile casei sale în 1985, după erupţia puternică a unui vulcan, îţi dă şi azi fiori. Timp de trei zile, oamenii au încercat să o scoată din menghina fiarelor, dar nu au reuşit. Copila s-a stins încet, sub ochii îngroziţi ai întregii lumi, care vedea totul în direct la televizor.

 

2001 – Turnurile morţii

11 septembrie 2001 a marcat distrugerea Turnurilor Gemene din New York, în urma deturnării avioanelor de pasageri de către terorişti. Peste 3.000 de oameni au murit atunci, după ce clădirile s-au prăbuşit.

 

2011 – Execuţia lui Bin Laden

Preşedintele american Barack Obama şi alţi oficiali importanţi din administraţia sa au urmărit în direct, anul trecut, pe 2 mai, misiunea desfăşurată în Pakistan, în urma căreia liderul terorist Osama bin Laden a fost lichidat.

 

1945 – Sărutul perfect

Poza care prezintă o tânără infirmieră, în 1945, în Times Square din New York, în braţele unui marinar care o sărută pasional a devenit una dintre imaginile emblematice pentru perioada care a marcat sfârşitul războiului dintre SUA şi Japonia.

 

1969 – Primul pas pe Lună

Neil Armstrong e primul om care a pus piciorul pe Lună. Instantaneul din 1969 cu americanul care păşeşte pe satelitul Pământului e şi azi printre cele mai importante momente imortalizate de-a lungul timpului.