Povestea unei schizofrenice: “glasurile nu ne îndeamnă să ucidem”

“Eu am moștenit acest blestem de la bunica, care e acum în spitalul pentru nebuni.”

Așa și-a început povestea o fată care suferă de această boală a nebuniei și care încearcă să lupte cu ea, deși uneori simte că e gata să cedeze. Nu arată a nebună, nici pe departe. Poate fi fata care a stat lângă tine în microbus, sau cea care ți-a zâmbit pe stradă deși, după spusele ei, zâmbește foarte rar.

Ne-a luat ceva  timp s-o convingem să ne povestească istoria ei, deși a făcut-o cu suspiciuni și pauze lungi între cuvinte, făcând unele fraze greu de descifrat. Noi le-am editat, în încercarea de a înțelege și reda povestea persoanelor care luptă cu nebunia în fiecare zi.
decoratie

Ce vârstă ai?

Nu contează. Nici n-aș vrea să aflați. Ceea ce trebuie să știți e că a trecut destul timp pentru a mă deprinde, cât de cât, cu tot ce se întâmplă în jurul meu.

Când ai aflat că suferi de schizofrenie?

Nu știam că e ceva în neregulă cu mine, până când nu am fost la un control banal la psiholog. Ăsta mi-a dat câteva întrebări banale la care am răspuns cam greu și probabil, observându-mi privirea care fugea pe pereți, a înțeles că ceva nu e în regulă cu mine. Dar eu nu știam că am probleme. Eu credeam că toți aud glasuri. Eram în clasa a 12-a. Atunci am trecut câteva teste și am fost diagnosticată cu schizofrenie. Glasurile nu erau prea intense pe atunci și le auzeam doar rareori, de obicei când eram singură.

Când s-au intensificat glasurile?

Nu pot să dau o dată precisă. Odată cu trecerea timpului, în decurs de circa 2 ani. Când eram la universitate, le auzeam aproape permanent, vorbind între ele și comentându-mi acțiunile. Dar eram deja obișnuită cu ele. Nu s-au mai intensificat de atunci. Cu toate că oamenii cred asta, ele nu mă îndemnau să ucid sau să fac vreo infracțiune. Nici nu mă înjurau sau erau agresive. Discutau diferite chestiuni, așa cum auzi pe stradă.

Ai încercat să iei ceva medicamente?

Da, am încercat, și nu doar odată. Chiar și acum le iau, dar sunt slabe. Primele medicamente pe care am început să le iau erau aduse de peste hotare și luând în considerație că la noi în țară nu sunt atât de multe persoane care suferă de această boală, acestea se găsesc greu și costă foarte mult.

Te-au ajutat?

Da. Circa 2 săptămâni mai târziu, intensitatea glasurilor a scăzut, până acestea au dispărut definitiv. Dar au început să apară efectele secundare, chiar după prima săptămână. Aveam un sentiment profund de depresie, simțeam că viața mea nu are sens și eram complet lipsită de energie și voință. Începusem să adun kilograme și aveam dureri de cap puternice din când în când. După ce am mai redus doza, simptomele au început să dispară, dar glasurile au reapărut.

Ce-ți zic vocile pe care le auzi?

Nu e așa ca în filme. Cel puțin nu la mine. Și ele nu vorbesc mereu cu mine. Uneori vorbesc între ele despre chestii simple, cum ar fi o persoană de pe stradă sau temperatura de afară. Rareori mi se adresează direct mie, iar când o fac, vorbesc de obicei despre ceva fără noimă sau comentează ceva foarte banal din jur. Foarte rar aud și strigăte, care durează însă foarte scurt. Dar vreau să zic că noi știm că glasurile nu sunt reale, noi știm că ele sunt halucinații.

Mai ai ceva halucinații, în afară de cele auditive?

Am avut de câteva ori mici halucinații visuale și legate de miros, dar sunt foarte rare.

Cum se mai manifestă schizofrenia la tine?

Uneori am probleme cu gândurile și cu amintirile. Nu mă pot concentra la nimic și sunt obosită fizic și mental fără nici un motiv. Odată n-am susținut un examen pentru care m-am pregătit foarte bine, doar pentru că nu-mi puteam aminti nimic. A fost teribil.

Cum sunt relațiile tale cu societatea?

Mi-e oarecum frică de ea. Mi-e frică să nu încep să mă comport straniu sau să cred că cineva a zis ceva și să par o ciudată. Încerc să mă țin departe de oamenii pe care nu-i cunosc și să vorbesc cât mai puțin. Mă simt o ciudată, dar e mai ușor să stau într-o parte decât să încerc să țin o conversație cu un grup de oameni, pentru că uneori chiar nu aud ce zic unii oameni și asta poate duce și la sentimente adverse.

E foarte neplăcut.

Yupi!

Hai să fim prieteni

Cu fiecare like noi devenim mai buni

Abonează-te!

Lasă-ne adresa ta de e-mail, iar noi vom avea grijă să primești cele mai bune articole de pe Yupi.md