Părinților, vă rog, nu trăiți doar pentru copii!

Psihologul Olga Valyaeva a scris un articol care e menit să le reamintească părinților că, atunci când aceștia îi dăruiesc copilului dragostea lor, nu trebuie să uite și despre sine, pentru că, în mod contrar, toată incapacitatea de a se iubi pe sine se va transmite la copii, la care se vor adăuga multiple complexe cauzate de către cerințele ridicate ale părinților:

”Vă rog, nu trăiți doar pentru copii! Ei nu doar se pot lipsi de asta, dar asta le e și dăunător. Câte vieți distruse, inimi frânte, nemulțumiri și neînțelegeri! Văd femei care renunță la tot pentru copiii lor. Iar apoi văd acei copii, pentru care acele mame au renunțat la tot. Priveliștea e tristă…

Mama lui Andrei l-a crescut singură. Așa și nu s-a căsătorit, investind tot în el: i-a cumpărat un apartament, i-a plătit studiile. A devenit un bărbat minunat care se bucură de succes în viață. Dar iată că are deja 50 de ani. Niciodată n-a fost căsătorit, nu are copii. Toată viața a încercat să-i întoarcă mamei sale datoria acumulată. Nu s-a primit.

Tatăl Irinei lucra zi și noapte pentru copii. Avea planuri mari – în special legate de fetiță. Ea avea perspective mari. Iar el visa ca ea să devină medic. A strâns bani pentru studii. Iar ea a refuzat. Ea vroia să-și trăiască visul propriu. Diferite. Vroia să devină artistă. Atunci tatăl ei a încercat s-o convingă și i-a întins nota de plată. A inclus acolo totul – cât l-a constat educația ei, hainele, mâncarea, ceaiul. Și a cerut acești bani înapoi. Ar trebui să mai precizez că Irina nu și-a mai văzut tatăl de atunci. Au trecut mai bine de 30 de ani…

Mama Elenei a renunțat la viața sa privată pentru ea. După divorț, nu a mai mers la întâlniri, nevrând să-și traumatizeze fiica. Fiica a crescut și nu-și poate părăsi mama. Nu poate merge la întâlniri. Nici nu se poate gândi la încercarea de a se muta și a-și aranja viața. Elena are deja 40 de ani. Nu a fost căsătorită niciodată. Nu are copii.

Părinții lui Mircea și a Ralucăi au fost foarte buni. Ei făceau totul pentru copiii. Tot ce puteau și chiar uneori ceea ce nu puteau. Familia era mereu prietenoasă: sărbători în sânul familiei, vacanțe, călătorii. Doar că, ocupați cu copiii, părinții și-au pierdut interesul unul în celălalt. Nu-i mai lega nimic. Au trăit 30 de ani împreună drept mama și tata. Iar apoi, când copiii au plecat, au divorțat. Raluca încă nu poate să-și revină după șocul suferit de această minciună enormă. Are deja 37 de ani, dar nu vrea să se căsătorească. Nu vrea să repete aceeași istorie tristă.

Mihai e un copil târziu. A fost mereu îngrijit, tratat cu dragoste, uneori prea multă. De fapt, mama lui s-a săturat să aștepte prințul alb și a decis să nască un copil pentru sine. Iar apoi a decis, că prin Mihai toate visurile ei vor deveni realitate. A încercat cum a putut să facă din el un geniu. A învățat câteva limbi străine, frecventa multe cercuri de interese și cânta la pian… Mama lui era mândră cu el și mereu îl ruga să cânte ceva la pian pentru oaspeți. Mihai are deja 40 de ani. E în proces de divorț. Copiii lui sunt educați de către alte persoane. Și Mihai nu e împotrivă. El până acum nu știe ce vrea de fapt. A devenit un geniu. Nu a rezistat și a cedat. Acum pur și simplu bea. Până la serviciu, în locul ei și după ea. Mama lui deja nu vede asta.

Câte istorii din astea există și câte dintre ele sunt cu final fericit? Când copilul devine sensul vieții, el suportă foarte greu asta. El se simte de parcă ar fi forțat să stea într-o cameră în care, odată și odată, se va termina tot aerul. La început e suportabil, dar începi să te sufoci pe parcurs. Să te sufoci cu dragoste și grijă.

Și nu e de ajuns că trăiești douăzeci de ani – sau și mai mult – într-un mediu sufocant, dar, de cele mai multe ori, rămâi și dator. Îți aduc nota de plată, deși aveai senzația că erai în ospeție. Și i-ai fi ajutat pe gazde cu plăcere din propria inițiativă. Dar când ți se aduce nota de plată pentru cei douăzeci de ani, când fiecare suspin îți ardea totul pe dinăuntru…

Mai departe există câteva posibilități. Copilul poate plăti această notă de plată la infinit. Ca Andrei și Elena din povestioarele de la început. Sau să organizeze un protest – să înceapă să bea, să rupă toate legăturile cu lumea exterioară – ca Mihai și Irina. Puțini sunt cei care pot înțelege și accepta o asemenea atitudine din partea părinților. Să accepți și să-nțelegi, dar în același timp să nu-ți sacrifici propria viață și propriile interese.

De aceea vă rog, nu trăiți doar pentru copii! Găsiți-vă alt sens în viață, găsiți alt sens în maternitate și paternitate, pentru ca băieții și fetițele care vin pe această planetă să nu devină prizonierii și victimele grijii și bunătății voastre.

Iubiți-vă soțul. Copii vor crește, iar el va rămâne cu voi. Voi le puteți da copiilor un exemplu de relații, pentru ca ei să vrea să aibă familie și copii. Iar dacă veți fi obsedați de probleme copiilor și vă veți ignora soțul, le veți dezbate această dorință.

Iubiți-vă pe sine. Nu uitați de sine în goana după fericirea copiilor. Nu vă refuzați o rochie în detrimentul unui nou robot. Nu renunțați la coafor pentru un tutore.

Nu trăiți doar pentru copii, vă rog. Când întâlnesc oameni cărora părinții le-au dat tot ce aveau și chiar mai mult, mi-e greu să le privesc în ochi. În ei văd propria mea durere și pe mine însămi. Văd aceste chinuri, inimi distruse, suflete pustii. Văd strigăte de ajutor în ochii lor. Durere, disperare, vină… Ei, ca și toți copiii, vor să-și iubească părinții. Dar simt că dacă o vor face, nu vor supraviețui…

Dați-le copiilor voștri posibilitatea să trăiască și să respire. Atunci ei vor putea crește și se vor dezvolta. În direcția, în care ei vor. Rolul nostru, al părinților, e simplu – să-i udăm la timp, să nu-i ferim de soare, să-i apărăm de elementele dăunătoare. Iar mai departe, copilul, asemenea unei flori, se va îndrepta și va merge mai departe singur, amintindu-și de cei care l-au ocrotit.”

Articol tradus de pe site-ul fit4brain.com.