O poveste impresionantă despre cum poți să învingi greutățile în Moldova

Versace, despre ţoale, modele care mănîncă vată cu suc ca să fie perfecte, despre achiziţiile Marianei Şura, despre politicienii care fură cu carul, sau despre Moldoveni. 1 În continuare aş vrea să scriu despre oameni, despre simplii cetăţeni de pe plaiul mioritic, care sunt ,,deosebiţi” prin aceea că au nişte istorii de viaţă impresionante, istorii emoţionante care le-au trăit pe parcursul vieţii lor. Aşa am cunoscut-o pe Svetlana, o dră deosebită, cu nişte bucle aurii, ochi de culoarea mării şi o inimă mare. La cei 23 de ani ai săi a trăit o experienţă uimitoare de viaţă, ceea ce a făcut-o mai puternică şi mai tare să iubească viaţa şi oamenii. S-a născut într-o familie obişnuită, o familie care îi oferea afecţiune şi dragoste, pînă în acel moment cînd fiind prin clasa a 3-a, viaţa ei a luat o turnură negativă. Părinţii ei au început să consume alcool, din această cauză, a fost martoră şi victimă a multor scene de violenţă. Sărbătorile care deobicei le sărbătorim în familie, precum Anul Nou sau Crăciunul, ea împreună cu fratele şi sora mai mică le sărbătoreau singuri acasă, fără lumină, nemaivorbind de amosferă de sărbătoare, nici Moş Crăciun nu venea la ei, deşi a fost, prin intermediul unui vecin, care i-au bucurat cu cele mai delicioase dulciuri de pînă atunci. Părinţii i-au trimis la bunci în raionul Drochia, Svetlana nu conştientiza asta, pur şi simplu era fericită că a scăpat de calvarul de acasă. Părinţii au ajuns într-o stare deplorabilă, tata a fost privat de libertate, iar de mama nu a ştiut nimic timp de 2 ani. Peste doi ani mama a revenit dar altă femeie, o străină care a stat cu copii numai trei zile. Trei zile minunate pentru Svetlana, trei zile unde era în culmea fericirii, pentru că era mama alături. În a treia zi cînd era Paştele Blajinilor inima mamei a încetat să bată, cerul să se năruie, lumea prinse o altă culoare, iar în inima ei domnea atîta curaj şi voinţă de te miri unde în aşa o fire plăpîndă încape o lume atît de mare. La scurt timp a revenit tata şi chinurile din nou au început, era lovită şi batjocorită, iar acele imagini triste vor rămîne mereu în memoria sa. În acele moment a dat dovadă de o maturitatea rar întîlnită, era în clasa a VIII-a cînd şi-a luat fratele şi sora şi au fugit la un internat din Drochia. Acolo au avut parte de momente frumoase, de afecţiune şi de căldură, considera că internatul este ,,Raiul”. 4 Dar acel rai s-a terminat odată cu absolvirea clasei a IX-a atunci când o familia a luat-o sub tutelă. Svetlana dorea să-şi construiacă un viitor bun ca să-i ajute pe cei mici, dar în loc să obţină studii ea făcea menaj, avea grijă de copii din familie şi de o bătrână. A plecat de bună voie de acolo, fiindcă era ameninţată cu poliţia. Familia o învinuia pentru furt şi pentru alte neghiobii ce ea nu le-a făcut niciodată. În plină iarnă a rămas în stradă, fără suport moral şi financiar, disperată îi venea să se culce să doarmă pe o bancă în parc, dar a avut noroc de căminul unei şcoli profesionale, acolo a locuit pînă în clasa a XI-a cu 200 de lei pe lună din partea statului. Mînca pe apucate, câte un pachet de semifabricat pe zi, iar seara se culca mai degrabă, să nu reuşească să-i fie foame. Chinurile Svetlanei au luat sfîrşit atunci cînd a fost luată sub tutelă de o familie din Şoldăneşti. Familia Surdu are sub tutelă încă cinci fete pe lîngă cele trei fete biologice. Odată cu integrarea în această familie şi-a continuat studiile în Chişinău şi a ajuns la acolo unde practic era imposibil să ajungi. Această familie este una model, o familie apreciată de mulţi locuitori, prin aceea că sunt un exemplu pentru comunitatea, mama ei, căci aşa o numeşte pe Lucia Surdu se trezeşte la 5 ca să plece la muncă, iar tatăl Vasile este constructor. Acum Svetlana îşi face studiile la Turism, îi place lectura, oamenii, bunătatea şi viaţa. Iubeşte viaţa pentru că Domnul i-a fost alături, pentru că El i-a umplut golul din suflet. ,,Eu nu am destulă credinţă să cred că Dumnezeu nu există”, acesta a fost lucrul care ma impresionat la ea. În viaţă nu se plînge de nimic, pe tata l-a iertat, îşi ajută fratele cum poate, iar prieteni devotaţi are mulţi. Face voluntariat la CERI şi la Spitalul Oncologic din Chişinău, are foarte multe ocupaţii, iar unde se implică depune mult suflet, căci un om trebuie să facă totul cu dragoste şi dăruire menţionează Svetlana. Are mai multe vise, printre care să aibă o casă proprie, să se vadă şi să discute cu Dorin Chirtoacă(râde) şi să facă cît mai multe fapte bune în comunitate. Iubeşte oamenii, mi-a repetat-o de multe ori, îi iubeşte pentru că odată i-au întors spatele, pentru că sunt deosebiţi, pentru că îi sunt dragi, pentru că ea şi-a găsit rostul acolo unde la început se credea nimic. 5 Nu neagă că a dorit să-şi pună capăt zilelor, că a trăit destul timp de 23 de ani, dar mereu a găsit o forţă în ea, care e mai sus de înţelegerea noastră. Ca îndemn pentru cei ce citesc Yupi.md a fost acela de a preţui viaţa, de a îi iubi necondiţionat pe cei de lîngă noi, de a da dovadă de bunătate, de credinţă şi respect. Avem nevoie de foarte puţin ca să fim fericiţi. Fericirea este un fluture, care, atunci cînd este urmărit, este întodeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniştit, se poate aşeza pe tine. Sursa foto: Facebook.com

Lisnic Doina