Nicole Scherzinger, plătită cu un milion de dolari pentru un concert de 45 de minute

Cântăreaţa Nicole Scherzinger, fostă membră a grupului Pussycat Dolls, a fost plătită cu un milion de dolari pentru un concert de 45 de minute, pe care l-a susţinut joi seară la Dubai, informează contactmusic.com.

Artista, care face parte din juriul ediţiei britanice a emisiunii-concurs “X Factor”, a susţinut acest concert la Dubai World Trade Centre, la invitaţia băncii NDB din Emiratele Arabe Unite, iar onorariul impresionant şi biletele de avion la clasa I ce i-au fost oferite de organizatori s-au dovedit a fi greu de refuzat.

Nici chiar Nicole nu poate să refuze o astfel de sumă. Acel concert nu i-a răpit prea mult timp din programul ei, pentru că a fost dusă şi adusă din Dubai cu avionul, la clasa I“, a declarat o sursă pentru The Sun.

Vineri, cântăreaţa a luat din nou avionul şi a mers la Los Angeles, unde lucrează pentru noul ei album.

Potrivit presei britanice, Nicole Scherzinger urmează să fie înlocuită în juriul emisiunii “X Factor” din Marea Britanie în noul sezon al show-ului, iar locul ei va fi preluat de cântăreaţa Mel B.

Nicole Scherzinger, în vârstă de 34 de ani, s-a remarcat în calitate de solistă principală a grupului Pussycat Dolls, alături de care a lansat, în perioada 2004 – 2009, câteva piese de succes, precum “Don’t Cha”, “Stickwitu”, “Beep”, “Buttons”, “When I Grow Up”, “I Hate This Part” şi “Jai Ho! (You Are My Destiny)”. În 2007, Nicole Scherzinger a semnat un contract solo cu casa de discuri Interscope, cu care a lansat două single-uri ce au fost bine primite de public – “Whatever U Like” şi “Baby Love”.

În 2010, cântăreaţa a decis să părăsească definitiv grupul Pussycat Dolls şi să se concentreze asupra unei cariere solo. În 2011, artista şi-a lansat albumul de debut, intitulat “Killer Love”, care a inclus câteva cântece ce au avut mare succes pe plan internaţional – “Poison”, “Don’t Hold Your Breath” şi “Right There”.

Pe lângă cariera de cântăreaţă, Nicole Scherzinger a cochetat şi cu actoria, jucând în câteva producţii hollywoodiene, dar a avut apoi succes şi în alte domenii, precum moda şi televiziunea.

Nicole Scherzinger are o relaţie de mai mulţi ani cu pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton, marcată de câteva despărţiri şi împăcări.