Micul sătuc african în care fiecare clădire este o operă de artă (Foto)

tiabele

Pictura este pretutindeni în Tiebele, un mic sat din Burkina Faso (Africa). Locuitorii tribului Kassena, unul dintre cele mai vechi grupuri etnice din Africa de Vest, îşi pictează clădirile, gardurile şi chiar mormintele.

Tribul Kassena există în acea regiune încă din secolul al XV-lea, satul ocupând 1,2 hectare şi fiind format din case şi bungalouri construite din argilă, informează „Daily Mail”. Locuitorii regiunii sunt oameni paşnici dar săraci, satul lor fiind greu de găsit chiar şi pe hărţi, dar asta nu a fost un impediment în faţa exprimării lor, pe cale artistică. Astfel, pictura îi ajută pe locuitorii tribului să se dezvolte, la nivel de tradiţie şi creaţie.

Tiabele_Africa (1)

Toţi pereţii exteriori ai locuinţelor din satul african au fost decoraţi, de către localnici, cu picturi şi fresce pline de fantezie, reprezentând figuri geometrice, dar şi cu simboluri inventate, specifice doar tribului Kassena. Locuitorii din Tiebele au şi un sistem de coduri prin care desemnează ierarhia fiecărui locuitor din comunitate.

Tiabele_Africa (1)

Astfel, casa şefului de trib poate să fie deosebită foarte uşor, deoarece aceasta este cea mai decorată clădire. Sătenii încearcă să ţină cât mai departe turiştii şi vizitatorii curioşi, care le-ar putea deteriora lucrările, însă un program turistic special ar putea să ajute la strângerea de fonduri destinate conservării zonei.

Tiabele_Africa (2)

În mod surprinzător, nu toate clădirile sunt locuite şi chiar dacă unele dintre ele sunt pictate artistic, servesc drept cavouri pentru morţii locuitorilor din trib.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Casele sunt fie pătrate, destinate cuplurilor, fie rotunde, pentru oamenii singuri, însă toate sunt decorate elaborat: modele în formă de diamante negre acoperă mulţi dintre pereţii roşiatici. Desenele care înfăţişează crocodili şi şerpi, amintesc faptul că aceste animale sunt considerate sacre, în regiune. Nu există ferestre şi, în trecut, contrastul dintre întunericul din case şi lumina de afară, îi ajuta pe oamenii tribului să se protejeze de animalele sălbatice, care i-ar fi putut ataca.

Tiabele_Africa (12)

În momentul de faţă, satul celor din tribul Kassena se află sub observaţia Fundaţiei Mondiale pentru Monumente, instituţie care are ca obiectiv protejarea locurilor valoroase din întreaga lume. În Tiebele există şi risc de inundaţii de aceea comunitatea locală lucrează, în parteneriat cu Fundaţia Mondială pentru Monumente, pentru ca arhitectura şi moştenirea culturală a locului să fie pe deplin apărate.

Tiabele_Africa (3)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tiabele_Africa (5)

Tiabele_Africa (6)

Tiabele_Africa (9)

Tiabele_Africa (10)

Tiabele_Africa (13)

Tiabele_Africa (14)

Tiabele_Africa (15)