Mi-e al naibii de dor de tine!

 

Îți amintești de seara în care ai apărut la ușa mea, de nicăieri, și mi-ai spus că vrei să ieșim la o plimbare?

De micul dejun pe care îți plăcea să îl pregătești tu, că știi tu mai bine…

Sau de orele vorbite la telefon?

Nici nu știu de ce vorbeam la telefon atât de mult, că doar erai la 10 minute distanță de mine. 🙂

Îmi lipsesc toate astea.

Mi-e dor de nopțile în care adormeam împreună. Oare știi că îți auzeam inima cum bătea, când dormeai și era liniște în dormitor?

Mi-e dor și de dimineți. Acele dimineți în care suna alarma telefonului și nu știam cine dintre noi să o oprească primul. Și cum “ceream” încă 5 minute lângă tine. Doar cinci!

Mi-e dor de încrederea pe care o aveam unul în altul… Dacă e ceva, dintre noi doi, în care încă cred cu tărie, e faptul că ai avut încredere în mine. Și eu în tine.

Încrederea că te poți baza pe mine.

Încrederea că am să răspund de fiecare dată când suni.

Încrederea că dacă ai să îmi ceri ajutorul, ai să îl primești.

Convingerea că dacă ai nevoie de un sfat, am să-l ofer.

Gândul că am să stau să te ascult, oricât ai avea nevoie tu. Fără să judec. Fără să intervin. Fără să îți spun eu ce e de făcut. Ci doar… să ascult vocea ta. Care-mi era atât de dragă.

Naivitatea mea, care-mi dădea curaj să îmi deschid, atât de ușor, sufletul în fața ta.

Știi că nu am mai arătat atât de multă vulnerabilitate nimănui?

Nu. Nu am făcut-o. Pentru că în tine am crezut ca-n nimeni altcineva. Și-am sperat că ai să prețuiești asta.

Îmi lipsește enorm de mult mirosul pielii tale! Ai întrebat de atâtea ori ce fel de miros e, dar nu îl pot descrie. E doar mirosul tău. Al tău și atât. Dar rămânea uneori pe hainele mele și zâmbeam când ajungeam acasă și îl simțeam. Era ca și cum ești cu mine, și când nu erai.

Ironic, dar mi-e dor și de hainele tale aruncate pe birou. Le aruncai anapoda, iar până făceai tu duș, eu le aranjam puțin, să nu se șifoneze, știi că nu îmi plac cutele pe puloverele tale.

Și de ceaiurile din serile de iarnă! Îmi făceai poftă de ele, doar pentru că vedeam cât de mult îți plac ție. Am continuat ritualul cu ceaiurile și după ce ai plecat. Stii?

Mi-e dor de privirea ta când mă căutai în mulțime, uneori, când ieșeam.

Mi-e dor și de ochii colorați care se aprindeau când îți era “poftă de mine”. Și de mâna ta care mă atingea toată noaptea, în somn, indiferent cum îmi schimbam poziția. Era cea mai minunată senzație dintre toate…

Mi-e dor de tine, în lumea mea. Așa cum erai. Atât cât erai.

Sursa: Devorbacutine

      Articole recomandate


Warning: mysql_query() [function.mysql-query]: Unable to save result set in /var/www/yupi/data/www/yupi.md/wp-includes/wp-db.php on line 1889