Manipulări fotografice cu efect spectaculos (Foto)

Kylli Sparre este o fostă balerină, care a decis să-şi exploateze potenţialul creativ şi în lumea foto, realizând o colecţie de cadre spectaculoase, asemenea unei veritabile profesioniste în arta manipulării fotografice.

Kylli pare să-şi fi descoperit astfel adevarata pasiune, aplicând asupra creaţiilor sale fotografice, amprenta elegantă şi graţioasă a unor imagini inspirate din viaţa sa de balerină.

Efectul este cu adevărat remarcabil, iar aranjamentele sale imagistice, pline de o sensibilitate aparte, par să se bucure de mult succes în rândurile iubitorilor genului, pe toate meridianele lumii.

Portofoliul artistei este disponibil la nivelul site-ului său personal, unde Kylli dezvăluie de altfel şi câte ceva din propriile sale trăiri şi aspiraţii:

Ani în şir m-am străduit din răsputeri să devin o balerină profesionistă, iar când mi-am definitivat studiile, am realizat că sufletul meu tânjeşte după o altă formă de artă – de când am păşit în universul fotografic, nu am privit nici o clipă peste umăr, cu regret”, mărturiseşte Kylli.

Nu ştim dacă în calitate de balerină, ar fi demonstrat un talent similar, dar ne putem bucura că până la urmă a ales un drum care, graţie Internetului, poate încânta privirile unui public mult mai larg.

surreal-photography-kylli-sparre-1

surreal-photography-kylli-sparre-10

surreal-photography-kylli-sparre-2

surreal-photography-kylli-sparre-3

surreal-photography-kylli-sparre-5

surreal-photography-kylli-sparre-8

surreal-photography-kylli-sparre-9

Roxana Iorgulescu