Mă numesc Chişinău

Mă numesc Chişinău. Pe mama o cheamă Moldova, Moldova Ripablicov. Sună ruseşte, dar nu este. Tată n-am. Au divorţat. Până nu demult am trăit cu surorile mamei, vreo cincisprezece. Mama zicea că sunt surori, dar nu semănau deloc. Pe tata nu-l prea vedeam, el trăia mai mult cu sora mai mare a mamei, dar avea grijă de toate surorile.

Ţin minte că nu ne lipsea nimic, dar mama zice că nu avea dreptul la cuvânt şi de asta n-au mai putut trăi împreună. Aşa o fi. Dar mie îmi plăcea. Mai ales de sărbători, eram îmbrăcat frumos, tatei îi plăcea culoarea roşie, iar mama n-avea nimic împotrivă. Eram spălat, pieptănat, îngrijit. Ce frumos mai era. Şi toţi verişorii mei erau la fel. Tata avea grijă. Din câte mi-amintesc eu, acest ultim tată a fost cel mai grijuliu. Da, am uitat să vă zic, mama a trăit cu mai mulţi. Nu ştiu de ce, nu cred că e curvă, sunt sigur că e vina lor.

Acum trăim singuri, mama zice că aşa-i mai bine. Zilele astea chiar a sărbătorit aniversarea divorţului. Eu nu prea înţeleg ce era de sărbătorit, dar a fost frumos, numai că… mă aşteptam să mă îmbrace în ceva haine noi, dar ea mi le tot cârpeşte pe cele rămase de la ultimul tată. Mai ales că toate cârpelile îs de culori diferite. Asta nu prea-mi place. Şi, nu ştiu de ce, înainte, după sărbători mă simţeam bine, parcă renăşteam. Veneau surorile mamei în vizită, mai aduceau cadouri. Acum, după divorţ, la fiecare sărbătoare mă simt nu ştiu cum… murdar, obosit şi put.

Asta cu putoarea e o treabă mai complicată. E de la boala mea. Da, da, am aproape 6 secole, dar am deja boli cronice. Mama zice că acum boala asta este peste tot, dar la unii e mai gravă, mai agresivă. Mama zice că la mine a mutat destul de rău şi de asta put cam tot anul împrejur. Sunt plin de “oameni”, “homo sapiens” este denumirea medicală, aşa zice mama. Îmi trece un pic vara, dar toamna se acutizează din nou şi durează până vara următoare. De la oameni îmi crapă pielea, îmi cade părul şi-mi ies băşici peste tot. Băşicile sunt hidoase rău, au forme şi culori diferite. Mama zice că la cum progresează boala nu se ştie dacă mor de moarte bună. Eu tot cred că de la boala asta mi se trag toate necazurile. Eu nu pot să lupt, nici mama nu poate că ea şi aşa e cu probleme de nu ştie ce-i cu ea. După divorţ mama nu şi-a mai revenit, o cam ia razna. O fi de la singurătate. Mama are o soră, mai mare, de sânge – România. Imediat după divorţ , România i-a propus  mamei să trăim împreună. Mama parcă acceptase, dar pe urmă iar a luat-o razna. Ele au mai trăit împreună. Nu ţin minte foarte bine, dar ştiu că atunci nu eram chiar atât de bolnav şi parcă era frumos.

Pe urmă… a venit tata. Da, a luat-o cu forţa, dar ea s-a obişnuit repede şi nici acum nu-i ţine pică, ba uneori chiar îi duce dorul. Poate de dor sau din alte motive mama nu poate trăi în abstenenţă. Că este destul de tânără, de asta uneori mai încearcă să se lege cu unul, altul. Acum zice că “şi-a schimbat orientarea”, flirtează cu Europa. Una bogată şi destul de frumoasă. Este mai bătrână, dar este ordonată şi de treabă. Îi mai dă mamei bani din când în când, dar din cauza bolii nu ne ajung. Nici mie nici mamei de la banii Europei nu ne stă mai bine. Eu zic că poate la un moment dat se cuplează, m-am săturat să fiu singur. Uneori chiar aud cum mă numesc unii în glumă “oraş european”. Eu nu mă supăr pe ei, că  doar e glumă, eu am simţul umorului, mai ales că ei sunt  şi proşti, dar cu proştii nu te pui că te faci ca ei. Uneori mă gândesc, totuşi, că mi-ar plăcea să  fie adevarat. Sunt un visător. Pe de alta parte… toţi copiii Europei ştiu că suntem săraci şi îşi cam bat joc de mine şi de mama. Mai ales că pe mulţi din ei i-am molipsit cu boala mea şi nu-s bucuroşi.  Mai nou mi-au stârnit şi porecle. De exemplu înainte de divorţ toţi verişorii şi surorile mamei mă numeau Kishinev şi în general toţi îmi ziceau Kishinev, dar acum am tot felu de porecle: Kizinau, Kishington, Kishla nouă… Cred că e din cauza că sunt mai sărac, mai prost îmbrăcat şi încă şi bolnav.

Eu tare sper că mama îşi aranjează viaţa la un moment dat şi o să trăiesc şi eu mai bine. De boală nu mai sper să scap, dar poate regresează, poate măcar un pic…

Sursa  : pretenzzii.net