Locul unde cel mai gras bărbat este considerat erou. Despre tradiţia unui trib din Etiopia în fotografiile unui francez (Foto)

Francezul Eric Lafforgue este un artist desăvârșit. În primul rând, pentru că fotografiile pe care le face sunt foarte bune. Apoi, pentru că în realizarea acestor fotografii a avut curajul să trăiască alături cu băștinașii unui trib din Etiopia.

Tribul Bodi sau Me`en este o comunitate care trăieşte în sud-vestul Etiopiei. Aceasta şi-a creat de-a lungul timpului o serie de ritualuri, cum ar fi îngrăşarea tinerilor în exces. Acest ritual este considerat o demonstrație de mândrie pentru fiecare bărbat din trib, iar pentru aceasta ei sunt nevoiţi să consume mai mult tim un amestec de lapte şi sânge de vacă.

Eric a fost martorul ceremoniei Ka`el, echivalentul Anului Nou pentru noi.  În această perioadă membrii tribului îşi aleg un nou conducător. Ceremonia se organizează sub forma unui concurs. Fiecare familie are dreptul de a propune un bărbat necăsătorit pentru a lua parte la această competiţie. Bărbatul ales este nevoit să trăiască izolat două luni şi jumătate. În tot acest timp el trebuie să consume un amestec de sânge de vacă şi lapte, aduse de către femeile din sat.

‘’Vacile nu sunt ucise, pentru că sunt considerate sacre. De aceea li se crează incizii pentru a colecta sângele necesar, iar la final rănile sunt acoperite cu argilă’’, a explicat Lafforgue.

Din cauza temperaturilor foarte ridicate, unii bărbaţi nu fac faţă la ritual. ’’Bărbaţii trebuie să bea lapte şi sânge toată ziua. Primul bol este băut la răsărit. Iar unii dintre concurenţi nu pot să consume tot şi vomită.”

În ziua ceremoniei, bărbaţii se întorc în sat. Unii dintre ei continuă să bea acel amestec de lichide şi pe drum. Ceremonia cere ca bărbaţii să  meargă în cerc timp de mai multe ore, în jurul unui copac sacru. După care este ales cel mai gras bărbat dintre concurenţi. Câştigătorul competiţiei este considerat un erou toată viaţa lui, chiar dacă va pierde din greutate în următoarele săptămâni, iar constituţia lui va reveni la normal.

A deveni erou este visul oricărui copil din tribul Bodi”, explică Eric. Artistul a imortalizat ritualul în niște poze care au devenit cunoscute.

article-2480870-1919A60A00000578-389_964x681

article-2480870-1919A72600000578-599_964x682

article-2480870-1919A71200000578-858_964x681

article-2480870-1919A74000000578-647_964x682

article-2480870-1919ACDE00000578-524_964x675

article-2480870-1919AC5300000578-977_964x680

Vitali Cipileaga