Filmul Disney “Paperman” – povestea de dragoste în alb şi negru care a fost nominalizată la Oscar


Scurtmetrajul “Paperman” (“Omul hârtie”), o producţie a Studiourilor de Animaţie Disney, care este nominalizat la premiile Oscar la categoria “cel mai bun scurtmetraj de animaţie”, a avut marţi premiera online, fiind văzut de peste un milion de persoane, potrivit Huffington Post.

Animaţia alb-negru, cu nuanţe de gri şi roşu, este realizată cu o tehnologie nouă, “Paperman” fiind o combinaţie între animaţia pe calculator şi animaţia desenată cu mâna. Animaţia are aproape 7 minute şi este regizată de John Kahrs.

“Paperman” este o poveste urbană emoţionantă despre un tânăr care, aflat la locul de muncă, vrea cu disperare să-i atragă atenţia unei fete frumoase aflată într-o clădire de vizavi. Acţiunea are loc în anii 1940.