El își ura soția. O ura. O istorie de dragoste până la lacrimi

El își ura soția. O ura. Ei au petrecut împreună 20 de ani. Tocmai 20 de ani din viață el o vedea în fiecare dimineață și doar în ultimul an obiceiurile ei au început să-l enerveze la nebunie. Mai ales unul din ele: aflându-se încă îm pat, să întindă mîinile și să spună: ”Buna, soare! Azi va fi o zi minunată” .Se pare că e o frază simplă, dar mîinile ei slabe, fața ei somnoroasă îi provocau dezgust.

Ea se ridica, trecea pe lângă feresatră și privea în depărtare. Apoi scotea cămașa de noapte și mergea în baie. Înainte, la începul căsniciei lor, el îi admira corpul, libertatea vecină desfrâului. În ciuda faptului că și acum corpul ai arăta minunat, imaginea figurii sale goale îi provoca furie. Odată el chiar a vrut să o împingă, pentru a grăbi procesul ”trezirii”, dar și-a adunat toată puterea și doar a exclamat brutal: Grăbește-te, deja e enervant.

Ea nu se grăbea să trăiască, ea știa despre aventura lui, o cunoștea chiar și pe domnișoara, cu care soșul său se întâlnea deja timp de 3 ani. Dar timpul a vindecat rănile mândriei și a lăsat doar un voal trist a inutilității. Ea îi ierta soțului agresivitatea, lipsa atenției, tendința de a retrăi tinerețea. Dar nici nu-l lăsa să atenteze la ritmul măsurat al vieții sale, înțelegând fiecare minut. Ea a hotărît să trăiască astfel, după ce a afla că e bolnavă. Boala o măcină lună cu lună și degrabă va învinge.

Prima dorință de o nevoie urgentă era de a vorbi despre boală. Tuturor! Pentru a micșora cruzimea adevărului, împărțind-o în bucățele și repartizînd-o rudelor și celor apopiați. Dar cea mai grea zi ea a petrecut-o în patru ochi cu conștientizarea morții care se apropie, iar în ziua ce urma a hotărât să tacă despre tot. Viața ei se scurgea și în fiecare zi în ea creștea înțelepciunea omului capabil de a contempla. Ea își găsea intimitatea în mica bibliotecă sătească, drumul până la care ținea jumătate de oră. Și în fiecare zi ea urca într-un coridor îngust, ascuns printre rafturile semnate de bibliotecarul bătrân ”Tainele vieții și a morții” și găsea cartea în care, se pare, putea să găească toate răspunsurile.

El a venit în casa amantei. Aici totul era atât de luminos, cald, apropiat. EI se întâlnea deja trei ani și tot acest timp el o iubea cu o dragoste nebună. El era gelos, umilea, se umilea el și se pare că nu putea să respire departe de corpul ei tânăr. Azi a venit aici și o decizie fermă s-a născut în el: să divorțeze. De ce să-i chinuie pe toți trei? El nu-și iubește soția, ba mai mult, o urăște. Iar aici el o va lua de la început, fericit. El a încercat să-și amintească sentimentele pe care le purta odată pentru soția sa, dar n-a putut. Deodată i s-a părut că ea îl enerva atât de mult înă din prima zi a cunoștinței lor. El a scos din portmoneu poza soție și,ca simbol al deciziei de a divorța, a rupt-o în bucățele mici.

Ei s-au înțeles să se întâlnească într-un restaurant. Acolo, unde șase luni în urmă au celebrat cea de-a cincisprezecea aniversare a căsătoriei. Ea a ajuns prima. Înainte de întâlnire el a intrat acasă, unde mult timp a căutat în dulap actele necesare pentru a iniția divorțul. Într- dispoziție nervoasă el cotrobăia prin sertare și arunca conținutul lor pe podea. În unul din ele a găsit o mapă sigiliată de culoarea albastă închisă. Nu o mai văzuse. S-a așezat lângă dulap pe jos și printr-o mișcare a rupt banda de pe mapă. El așteăta să vadă acolo orice, până și fotografii compromițătoare. Însă în locul fotografiilor a găsit numeroase analize și ștampile de la diverse centre medicale, extrase, certificate. Pe toate foile erau scrise numele și inițialele soției sale. Bănuiala l-a străpuns asemenea unei unde electrice și fiorii au trecut pe spate. E bolnavă!

El a intratpe internet, a scris numele diagnosticului ți pe ecran s-a afișat o frază teribilă: ”De la 6 până la 18 luni”. El s-a uitat la date. De la momentul controlului a trecut jumătate de an. El nu putea ține minte ce a urmat. Unica frază care îi suna în minte era ”de la 6 până la 18 luni”.

Ea l-a așteptat 40 de minute. El nu răspundea la apeluri, ea a achitat contul și a ieșit afară. Era o zi frumoasă de toamnă, soarele nu ardea, dar încălzea sufletul. ”Cât e de frumoasă viața, cât e de minunat pe pământ, alături de soare, de pădure”. Pentru prima dată în toată perioada în care era conștientă de boala sa, inima i se umpluse de milă pentru sine. I-au ajuns puteri să păstreze o taină, o taină groaznică despre boala sa pe care o ascundea de soț, de părinți, de prietene. Ea încerca să le ușureze existența, fie chiar și cu prețul propriei vieți distruse. Ea mergea pe stradă și vedea cum se bucură ochii oamenilor de faptul că totul e înainte, va fi iarnă, iar după ea numaidecât și primăvară! Ea nu va mai simți această senzație. Tristețea a crescut în ea și a izbucnit într-un flux necontenit de lacrimi…

El nu-și găsea locul. Prima dată în viață el a simțit ascuțit, aproape fizic efemeritatea vieții. El îți amintea de soția sa în tinerețe, de timpul când s-au cunoscut și erau plini de speranțe. El o iubea atunci. Deodată i s-a părut că acești 20 de ani nici n-au mai fost. Și totul e înainte: fericirea, tinerețea, viața… În ultimile zile el a înconjurat-o cu blândețea lui, petrecea 24 de ore cu ea și trăia o fericire deosebită. Îi era frică că ea va pleca, era gata să-și ofere viața pentru a păstra viața ei. Și dacă cineva i-ar fi amintit că o lună în urmă el își ura soția și visa să divorțeze, el ar fi spus: ”Acesta nu eram eu”. El vedea cât de greu îi este soției lui să-și ia rămas bun de la viață, vedea cum plânge noaptea, crezând că el doarme. El înțelegea, nu există pedeapsă mai mare decât să cunoști timpul când o să fii nevoit să pleci. El vedea cum ea lupta pentru viață, agățîndu-se de cea mai delirantă speranță.

Ea a murit două luni mai târziu. El a încărcat cu flori drumul de acasă până la cimintir. El plângea ca un copil când îngropau sicriul, el a devenit mai matur c o mie de ani… Acasă, sub perna ei, el a găsit un bilețel, dorința pe care ea a scris-o în ajunul Anului Nou :”Să fiu fericită cu el până la sfârșitul zilelor mele”.

Se spune că toate dorințele din ajunul Anunui Nou se îndeplinesc. Se pare că ele într-adevăr se îndeplinesc, pentru că el tot în același an a scris :”Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea ce se pare că își dorea cel mai mult. El a scos un râs zgomotos și isteric și a rupt foița cu dorința în bucățele mici…

      Articole recomandate