» Dragoste&Relații

Sigmund Freud despre dragoste

Influenţa formidabilă a gândirii sale se face simţită şi azi, ca şi ieri, în cele mai diverse domenii de aplicaţie, de la tratamentul sufletului, la cultură şi spiritualitate.

6 viziuni pure ale lui Buddha despre iubire

Pilda despre crearea femeii

Patru lucruri care îți pot distruge relația!

Savanții au demonstrat că e mai bine să fii singur decât într-o relație greșită

El își ura soția. O ura. O istorie de dragoste până la lacrimi

El își ura soția. O ura. Ei au petrecut împreună 20 de ani. Tocmai 20 de ani din viață el o vedea în fiecare dimineață și doar în ultimul an obiceiurile ei au început să-l enerveze la nebunie. Mai ales unul din ele: aflându-se încă îm pat, să întindă mîinile și să spună: ”Buna, soare! Azi va fi o zi minunată” .Se pare că e o frază simplă, dar mîinile ei slabe, fața ei somnoroasă îi provocau dezgust.

Calități ale femeilor, irezistibile pentru bărbați!

Pentru ca visurile să devină realitate, gândurile trebuie să devină fapte. Așa e și în dragoste

Cel mai important este să crezi. Dacă crezi, atunci toate visurile se vor realiza și va fi bine, chiar mai bine decât gândești

Mi-e al naibii de dor de tine!

Feminitatea nu înseamnă picioare frumoase. Nici să fii femeie de bani gata. Nici să cucerești zecile de bărbați din jurul tău. Feminitatea e starea ce vine din interior

12 moduri de a le arăta copiilor că ești nebun după mama lor

Despre cum m-a părăsit în fața altarului

Cum e să nu vă potriviți, dar să nu îl poți lăsa să plece

Prețuiești, atunci când pierzi! Un bărbat divorțat a scris o scrisoare către cei care încă sunt căsătoriți

Un bărbat care abia a divorțat, pe nume Gerald Rogers a scris un mesaj impresionant pentru cei care încă sunt căsătoriți. A înțeles ce a pierdut abia după divorț. Lecțiile sunt excepșionale și merită citite, de ești căsătorit(ă) sau încă nu.

Mi-am salvat relația de la distrugere pentru că am fost un tip sensibil

Scrisoarea emoționantă a unei soții pentru bărbatul ei: „Atât de rar ți-am spus că te iubesc”

„Te-am iubit. Liniștește-te.” De ce acei pe care i-am iubit cândva uneori se întorc?

Ești departe, dar te rog: ai grijă de tine

Mai multe articole >>