Despre cum m-a părăsit în fața altarului

În acea zi, în ziua nunții noastre, sora mea, care mă ajuta să-mi îmbrac rochia de mireasă mă întreabă: ”Ai emoții?” I-am răspuns cu nu.

Nu rămânea decât o oră până la începerea ceremoniei. Era nunta la care mereu am visat – pe plaja hawaiană cu bărbatul, care era cel mai bun prieten al meu. Am reținut cu exactitate răspunsul surorii care a urmat: ”Sigur, nu ai nici un motiv , e așa un băiat bun!”

Din acel moment mereu mă gândesc la asta. Odată chiar am și plâns din această cauză, însă acum chiar îmi pare amuzant.

Am făcut cunoștiință cu el cu doi ani mai devreme, la un meci de fotbal. Era înalt și atât de drăguț. Eu trăiam la două ore distanță de mers cu mașina de el. Și totuși am început să ne întâlnim. Eu plecam la el în fiecare weekend. Eram îndragostiți la nebunie. Cand m-a cerut în căsătorie, peste un an și jumate de la prima noastra întâlnire, pe plaja, sub apusul soarelui, eu nici nu m-am gândit că totul merge prea repede. Aveam 23 și mi se părea că însăși soarta așa a decis. Oamenii tot ne spuneau că suntem o pereche frumoasă. Ambii eram energici și ambițioși.El se împăca bine cu familia mea. În timp ce plănuiam nunta, împreună am cumpărat o casă. Desigur, am avut și neînțelegeri, dar cine nu le are?

Am decis că ne vom căsători în Hawaii. El a luat parte la organizarea nunții. În această zi îmi făceam griji ca niciodată. În acea dimineață țin minte că am ieșit să fac sport și-mi spuneam că în viață trebuie să le încerc pe toate. Ne-am oprit într-un hotel cu privire la locul ceremoniei. Privind pe geam, vedeam cum au loc toate pregătirile pentru o ceremonie cât mai frumoasă. Poate că asta și era cauza faptului că nu aveam emoții sau careva griji în timp ce îmbrăcam rochia de mireasă. Cred că de asta am și rămas atât de uimită de ceea ce s-a întâmplat mai apoi.

A intrat în cameră și mi-a spus ca trebuie să vorbim între 4 ochi. Plângea. Mă gândeam că și-a dat frâu liber emoțiilor, dar apoi mi-a zis: ”Nu cred că o pot face.” Nu l-am înțeles. L-am intrebat dacă glumește, a dat din cap negativ. Eu stăteam acolo, cu fataua de mireasă în cap, iar bărbatul care trebuia să fie dragostea vieții mele îmi spunea că el amână nunta, când rămăsese mai puțin de o oră până la începerea ceremoniei. Nici măcar nu l-am întrebat de ce. I-am spus să plece. Acea cameră din hotel brusc a devenit atât de mică.

Sora și prietena mea au plecat după el, însă el a fugit. Nu le-a spus nimic nici măcar organizatorilor. Eram nevoită să privesc pe geam cum sora a plecat spre plaja pentru a-i anunța pe toți.

M-am gândit că poate i-a fost frică, dar când am deschis dulapul am înțeles că nu e în asta treaba. Cât faceam sport în acea dimineață, el și-a făcut bagajul, a strâns toate documentele. El întradevăr m-a lăsat. Inima mi-a fost frântă.

Trebuia să fug și eu. Am ieșit să ma plimb de-a lungul plajei. Apoi, peste cam o jumătate de oră l-am sunat. Mi-a spus că a plecat pentru că a simțit că așa va fi corect. Nu știu cum am trecut peste asta în acea noapte. Eram în șoc. Am plecar să iau cina, dar nu puteam să mănânc. Sora mi-a dat somnifere, dar m-am trezit la 4 dimineața. Să-mi reamintesc tot ce s-a petrecut de la început era foarte greu.

Și mai rău era că el a rămas în Hawaii până la sfârșitul săptămânii. Eram în aceeași stațiune. L-am văzut peste 2 zile în parcare și l-am numit laș, golul lăsat în suflet încet încet se transforma în ură. Restul zilelor de odihnă rămase le-am dedicat sportului și altor distracții pentru a uita de cele întâmplate. Scopul meu era ca să fiu într-atât de obosită, încât în fiecare seară să adorm fără a mă mai gândi la ceva. Dar odată ce ajunsem înapoi în Canada iarăși m-am lovit de realitate. M-am mutat înapoi la părinți, iar ei se ocupau cu vânzarea casei. Mi se părea că iarăși am devenit adolescentă.

Peste câteva săptămâni iarăși ne-am întâlnit, iar el mi-a propus să fim împreună, dar fără a ne căsători, ceea ce foarte tare m-a uimit. Am aflat că cauza pentru care acesta a anulat nunta era că el nu dorea copii, iar eu dimpotrivă îi doream. El niciodată nu mi-a zis de ce această problemă a devenit atât de serioasă tocmai în ziua nunții. Într-un sfârșit am pierdut legătura.

Acum, după 6 ani de la incident, iarăși am început o relație. Tot ce s-a întâmplat a rămas în trecut și deja nu mai doare la fel de tare.

Recent i-am povestit cele întâmplate noului meu prieten și am înțeles că până la urmă această întâmplare nu e decât o bună glumă. Acum eu chiar pot să și râd asupra ei.

      Articole recomandate