”De ce noi, oamenii, vrem atât de mult să distrugem?”

Ce faci când afli că suferi de o boală în fază terminală? Unii aleg să-și petreacă timpul jucând jocuri video sau făcând alte acțiuni care i-ar distrage de la realitate, în timp ce alții își concentrează toată experiența pe care au acumulat-o în timpul vieții și scriu fie scrisori familiei, fie iubitei, fie lumii. 

Iată o adresare lumii pe care a lăsat-o o persoană care avea să moară peste câteva săptămâni, care a fost publicată după moartea acesteia de către rudele sale.

”De ce noi, oamenii, vrem atât de mult să distrugem?

De ce distrugem natura care ne-a creat doar pentru a ne satisface unele nevoi secundare, de ce distrugem țări doar pentru a pune mâna pe resursele ei naturale, de ce distrugem orașele doar de dragul orgoliului, de ce distrugem familii pentru droguri și de ce distrugem oameni pentru un sentiment sau cifre în conturi bancare?

Pentru că suntem oameni.

Pentru că vrem mereu mai mult decât ne-ar fi ajuns, iar dacă obținem acel ”mai mult”, vrem și mai mult. Pentru că ne prefacem că ne pasă, când, de fapt, nu dăm doi bani pe nimeni înafară de noi înșine și ne prefacem doar de dragul propriului buzunar sau propriei conștiințe. Pentru că vrem mereu să demonstrăm ceva cuiva undeva, fără a ne păsa cine e acel cineva sau dacă îl vom mai întâlni vreodată. Pentru că vrem mereu ceva și vrem să mai vrem ceva.

De ce nu ne mulțumim niciodată cu ce avem, de ce ne plângem mereu că ceva nu ne ajunge sau că suntem nedreptățiți și de ce, când reușim, ne atribuim nouă succesul, iar când eșuăm, dăm vina pe noroc? De ce vrem să fim mereu văzuți drept victime și persoane nenorocite?

Pentru că suntem animale orgolioase.

Pentru că vrem ca toată atenția să ne fie acordată nouă, iar toată dragostea îndreptată spre noi. Pentru că adorăm să fim văzute drept persoane nedreptățite de soartă care au fost puternice prea mult timp. Pentru că vrem să credem că suntem diferiți de restul, că am trecut prin Iad și am obosit de chinuri.

Dar nu e așa! Suntem toți la fel, suntem toți diferiți. Fiecare are propriul Iad și Rai, fiecare are această tendință aproape animalică de a tinde spre ceva, spre mai mult, dar nu trebuie să ne distrugem umanitatea pentru asta. Nu trebuie să uităm cine suntem și cine sunt cei din jur, adică oameni. Nu suntem înconjurați de idioți, noi vrem să fim înconjurați de idioți. Fiecare are momentele sale de prostie și de strălucire, dar asta nu înseamnă că e un prost. Proști sunt cei care aleargă după ceva, fără a vedea spre ce și capetele peste care calcă.

Gândiți-vă la asta: noi suntem doar niște animale care s-au născut și au la dispoziție, în cel mai bun caz, 117 ani. Ce faci cu anii ăștia nu contează, pentru că, până la urmă, vei muri. Da, vei muri într-o anumită zi, iar lumea va merge mai departe fără tine. Oamenii vor continua să râdă, să plângă, să se nască, să moară. Plantele vor crește, pomii vor înflori și soarele va străluci. Dar tu nu vei fi acolo să vezi asta. Tu nu vei mai exista.

Ești un simplu organism, care vrea să fie ceva mai mult. De asta am și creat basmele cu eroi, pentru a ne demonstra că există superoameni, și poți deveni unul foarte ușor. Dar toți suntem niște organisme care vor muri și, cu cât mai rapid accepți asta, cu atât mai frumoasă va fi viața.

Și acum, tu decizi ce lași în urmă: inimi frânte și vieți distruse, pământ ars și lacuri acide, sau creații și acțiuni care îți vor păstra numele. Oricare ar fi alegerea ta, tu nu vei fi acolo să vezi rezultatul care, de altfel, nici nu te va influența pentru că, de regulă, nimic nu mai influențează oamenii morți.

Eu am înțeles asta prea târziu, dar iată testamentul meu. Iată unica mea creație de valoare.

Yupi!

Hai să fim prieteni

Cu fiecare like noi devenim mai buni

Abonează-te!

Lasă-ne adresa ta de e-mail, iar noi vom avea grijă să primești cele mai bune articole de pe Yupi.md