Cum va arăta autostrada viitorului (Galerie Foto)

“Autostrada inteligentă”, un concept revoluţionar dezvoltat de două companii olandeze se va ilumina singură, va avertiza conducătorii auto cu privire la condiţiile nefavorabile de trafic şi va reîncarca acumulatorii autovehiculelor electrice, scrie Daily Mail.

Firmele din spatele proiectului, Studio Roosegaarde şi Heijmans Infrastructure îşi propun să schimbe transportul obişnuit, concentrându-se mai degrabă pe autostradă decât pe autovehiculele care o folosesc.

Una dintre ideile cele mai ambiţioase ale proiectului este o bandă specială pentru vehiculele electrice care va permite conducătorilor să-şi reîncarce acumulatorii autoturismelor în timpul deplasării.

Deşi aceste idei sunt departe de a fi puse în practică, Olanda ar putea avea începând de anul viitor autostrăzi cu marcaje rutiere din vopsea fotoluminescentă care se încarcă ziua de la soare pentru a genera lumină timp de până la 10 ore noaptea. Un alt concept care ar putea deveni realitate în 2013 sunt marcajele sub formă de cristale de gheaţă, care vor fi vizibile doar la temperaturi sub 5 grade celsius, când suprafeţele devin alunecoase.
Proiectul a fost premiat cu titlul de “Cel mai bun concept al viitorului” (Best Future Concept) în cadrul evenimentului Dutch Design Week.

Un alt concept inovator este iluminarea autostrăzilor cu instalaţii speciale, dotate cu senzori, care generează lumină pe masură ce autovehiculele se apropie şi se sting după ce trec, economisind astfel energie.