Cum să fii singur: Un antidot pentru neliniștea noastră sufletească

Sara  Maitland, o scriitoare de origine britanică, a scris o carte excepțională cu titlul ”Cum să fii singur (How to be alone)”, în care ea tratează frumusețea singurătății, de ce credem că persoanele singuratice sunt triste, nebune sau rele și de ce izvorul singurătății seacă în societatea noastră, un izvor al creativității artistice și al liniștii sufletești.

“Am devenit fascinată de tăcere; de ceea ce se întâmplă cu sufletul uman, cu identitatea și personalitatea noastră atunci când facem opriri, când apăsăm butonul ”stop”, când ne aventurăm în acea pustietate enormă

Am devenit interesată de tăcere, care este pentru mine un fenomen cultural pierdut, ca un obiect de artă și ca un spațiu care a fost explorat și utilizat de foarte multe ori de către mai mulți indivizi, pentru diferite motive și cu rezultate complet diferite.

Am început să-mi folosesc propria viață drept un laborator pentru a testa câteva idei și a înțelege cum e să fii singur. Aproape surprins, am realizat că iubesc tăcerea. Mi se potrivea. Vroiam mai multă.

Starea de singurătate din societatea actuală ridică o întrebare importantă despre identitate și bunăstarea noastră.

Cum am ajuns ca, într-o lume cel puțin relativ bine dezvoltată, să avem o mișcare culturată care valorifică autonomia, libertatea personală, succesul și drepturile omului, iar deasupra la toate individualismul, mai mult decât au fost valorificate vreodată, iar în același timp aceste persoane autonome, libere și care duc o viață de succes să fie înspăimântate de gândul de a fi singure cu sine însăși?

Trăim într-o societate care vede stima de sine drept o dovadă a bunăstării, dar aproape nimeni nu vrea să fie intim cu aceste persoane admirabile și dezirabile.

Vedem convențiile morale și sociale drept inhibiții ale libertății noastre personale, însă suntem înspăimântați de către cei care ies din mulțime și dezvoltă obiceiuri ”excentrice.”

Credem că toți au o ”voce” personală, singulară, și că toți sunt extrem de creativi, dar îi tratăm cu suspiciune pe cei care folosesc una dintre cele mai bune metode de a dezvolta creativitatea – solitudinea.

Credem că suntem unici, special și că merităm fericirea, dar suntem înfricoșați de gândul de a fi singuri.

Suntem încurajați să ne căutăm propria vocație, să acționăm după cum vrem, să dezvoltăm autenticitatea și să ne găsim fericirea personală dar, în mod misterios, nu trebuie s-o facem singuri.

Nimic nu pare să fie mai destructiv într-o relație decât persoana care niciodată nu are nimic contra. Ei par să fie indivizi incompleți care nu au nimic ”de pus pe masă.” Asta sugerează faptul că până și cei care știu că aducă o contribuție unei relații și sunt implicați cu trup și suflet au nevoie de capacitatea de a fi singuri, și ocazii când pot folosi această abilitate. Dacă știi cine ești și că ești în relații cu alții pentru că vrei și nu pentru că ești prins în relație deoarece că crezi că nu vei exista fără ca cineva să confirme acest fapt, atunci ești liber. Solitudinea uneori poate îmbunătăți relațiile personale, pentru că le face mai libere.

Dacă spui ”Păi, de fapt, eu îs fericit,” negația servește drept o confirmare a faptului. Fericirea nu poate fi, prin însăși natura fericirii, ceva ce crezi că simți dar de fapt nu simți. Nu există un răspuns exact care nu ar deveni imediat asemănător cu o ceartă între copii: “Ba da, ba nu; ba da, ba nu.”

Dacă îi spui cuiva de câteva ori că e nefericit, incomplet, probabil nebun și la mod sigur egoist, atunci este absolut sigur că va veni o dimineață gri în care acel cineva se va trezi cu o răceală și se va gândi dacă e de fapt singuratic, și nu singur.

De aproape două milenii încercăm să trăim cu modele radicale și contrastante care ne spun cum ar trebui să fie o viață bună. La nivel cultural, există o tendință bolnavă de a da vina pe necazuri, în special pe dificultățile noastre sociale. Probabil ăsta e motivul pentru care avem atâtea probleme cu sex-ul; de ce femeile sunt considerate a fi inegale cu bărbații; de ce suntem dispuși să dominăm lumea și să distrugem natura.

Nu e de mirare că ne e frică de cei care vor și aspiră spre a fi singuri, când această singurătate durează mai mult timp decât cel acceptabil în societatea actuală. Nu e de mirare că-i catalogăm pe persoanele singure drept ”triști, nebuni și răi.”

Dar adevărul este că modelul actual nu funcționează. În ciuda grijii și atenției intense care au fost revărsate peste ego-ul individual; în ciuda încercării care a durat mai mult de un secol de a ”ridica stima de sine”, cu speranța stranie că ea va întări individualitate și va crea cetățeni buni; în ciuda încercărilor curajoase de a consolida relațiile interpersonale și de a diminua inhibițiile umane; în ciuda promisiunilor făcute de neoliberalism de a ne garanta libertate personală – în ciuda acestor elemente, izvorul pare a seca. Trăim într-o societate marcată de copii nefericiți, tineri alienați, adulți dezinteresați politic, consumerism ridicol, inegalitate crescătoare, buline enorme în tot sistemul economic, număr în creștere a persoanelor bolnave mental și o planetă întratât de distrusă, încât am putea în curând termina întreaga afacere.

Desigur, trăim de asemenea într-o lume extrem de frumoasă, plină de dragoste pasionată și sacrificială, blândețe, prosperitate, curaj și bucurie. Dar multe dintre acestea par să aibă loc independent de modelul social și gândurile abstracte ale filozofiei. Ele au existat mereu. Și anume pentru că au existat mereu ne luptăm cu ele în speranța că se vor întâmpla mai des și pentru mai multe persoane.

În timp ce societatea valorează mai mult ”idealul extrovertului”, ea ne oferă un mesaj opus. Mulți oameni încă ar putea fi descriși ca fiind senzitivi, spirituali, reflectivi, cu vieți interioare bogate și buni ascultători, decât opușii săi extroverți. Noi încă admirăm viețile intelectualilor mai mult decât cele ale vânzătorilor; ale compozitorilor mai mult decât ale actorilor; ale artiștilor mai mult decât ale politicienilor; ale călătorilor singuratici mai mult decât ale turiștilor care călătoresc într-un grup.

Dar ceea ce trebuie să înțelegem e că nu e rău să fii singur. E rău și terifiant să fii singuratic.”