Cel mai tremurător discurs ţinut vreodată

Născut pe data de 16 aprilie 1889,Charlie Chaplin a devenit unul dintre cei mai mari actori ai umanităţii.E arhicunoscut pentru filmele sale mute,dar puţini ştiu că el are şi filme în care vorbeşte puţin, dar cu sens.A tăcut toată cariera sa de actor, pentru ca la sfârşit să ţină un discurs care va zgudui lumea din temelii.Deşi a trăit cu mulţi ani înaintea noastră, vorbele lui au sens deplin până şi astăzi.

Charlie Chaplin Best Speech Ever Made Cel mai tremurător discurs ţinut vreodată

Iată renumitul discurs,devenit legendă.Deconectaţi muzica şi citiţi/ascultaţi cu atenţie:

Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu un împarăt, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc. Aș ajuta pe toată lumea dacă ar fi posibil, pe oricine..evreu, arian, negru, alb. Toți dorim să ne ajutăm semenii, așa e natura omului. Cu toții ne dorim să trăim fericiți, și nu în suferințe. Nu vrem să urâm și să disprețuim. În lumea asta există loc pentru oricine și Pământul este bogat și ne poate întreține pe toți.Viața poate fii liberă și frumoasă. Dar am pierdut calea. Lăcomia a otrăvit sufletele oamenilor, a baricadat lumea cu ură, ne-a condus la suferințe și măceluri. Am îmbunătățit progresul, dar am rămas captivi în el, în mașinării care ne aduc abundența și ne fac să ne-o dorim în continuare. Știința ne-a făcut cinici, inteligența duri și nemiloși. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât mașinării, avem nevoie de omenie. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și blândețe. Fără aceste calități viața va fi violentă și totul va fi pierdut. Avionul și radioul ne-au apropiat. Însăși natura acestor invenții plânge după bunătatea oamenilor, plânge după frația universală ce ne va reuni pe toti. Chiar și acum vocea mea este ascultată de milioane de oameni din întreaga lume – milioane de oameni disperați, femei și copii mici, victime ale sistemului care-i fac pe oameni să tortureze și care întemnițează oameni nevinovați. Celor care mă pot auzi le spun: Nu disperați! Nenorocirea care a căzut asupra noastră nu este altceva decât urmările lăcomiei si amărăciunii oamenilor care se tem de felul în care evoluează omenirea. Ura oamenilor va trece și dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oamenii va reveni oamenilor și atâta timp cât oamenii mor, libertatea nu va pieri niciodată!

Soldați, nu vă supuneți brutelor, oamenilor care vă disprețuiesc și vă subjugă, care vă controlează viața, vă spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți. Care vă antrenează, vă țin la regim, vă tratează ca pe niște vite, carne de tun. Nu vă daruiți acestor oameni anormali, oameni roboți, cu minți și inimi mecanice. Nu sunteți vite. Sunteți oameni. Aveți iubirea umanității în inimile voastre. Voi nu urâți, doar cei neiubiți urăsc. Doar cei neiubiți si cei nefirești. Soldați, nu luptați pentru sclavie, luptați pentru libertate! În capitolul 17 al lui Luca este scris că Împarăția Domnului este în interiorul omului și nu într-un om, nu într-un un grup de oameni, ci în toți oamenii, în voi, poporul. Voi, oamenii, aveți puterea, puterea de a crea mașinarii, puterea de a crea fericire. Voi, oamenii, aveți puterea de a face viața liberă și frumoasă, de a face viața o aventură minunată. Deci, în numele democrației, să ne folosim de această putere, să ne unim cu toții. Să luptăm pentru o lume nouă, o lume decentă care le va oferi oamenilor șansa de a munci, care vă va oferi viitorul și batrânețea și siguranța. Promițând aceste lucruri, brutele au ajuns la putere, dar au mințit. Ei nu au realizat ce au promis, n-o vor face niciodată. Dictatorii se eliberează pe ei, dar înrobesc oamenii. Să luptăm pentru indeplinirea acestor promisiuni. Să luptam pentru libertatea lumii, să scăpăm de hotare, de lacomie, ură și intoleranță. Să luptăm pentru o lume motivată, o lume unde știința și progresul vor conduce la fericirea tuturor oamenilor. Soldați,în numele democrației, să ne unim cu toții!