Ce spun umerii despre noi?

 Limbajul trupului spune multe despre o persoană şi de cele mai multe ori aceste gesturi sunt mult mai sincere decât comunicarea verbală. Anumite zone ale corpului sunt mult mai expresive decât altele, iar umerii se încadrează în această categorie.

Fostul agent FBI, Joe Navarro explică pentru Lifehacker.com faptul că umerii pot spune dacă o persoană minte, pot dezvălui emoţiile ascunse şi multe alte aspecte despre caracterul cuiva.

Ce exprimă umerii?

În timp ce literatura privind limbajul trupului analizează în special mimica feţei, Navarro spune că umerii trebuie analizaţi mai atent. Menţionarea umerilor în literatura nonverbală este foarte rară şi atunci când persoanele sunt întrebate despre acest subiect, aceştia ridică din umeri.

Deşi umerii sunt foarte proeminenţi, susţin hainele pe noi, dezvăluie emoţiile şi starea noastră de sănătate, dar ne şi asistă atunci când comunicăm, majoritatea persoanelor ignoră această parte a corpului.
Putere

Atât Desmond Morris, un zoolog faimos, cât şi David Givens, un antropolog recunoscut, au vorbit despre modul în care umerii laţi şi musculoşi, aşa cum sunt prezentaţi în statuia lui David, reprezintă putere şi virilitate.

Umerii sunt ceva ce grecii apreciau în mod special, aşa cum se poate observa în statuile kouros care reprezintă bărbaţi tineri în formă de “V”. Există probabil o componentă genetică a acestui aspect, şi anume, faptul că asociem atribute pozitive bărbaţilor care au un aspect în formă de “V” (umeri laţi, şolduri înguste), o trăsătură pe care o întâlnim în special la sportivi.

În acest caz, umerii transmit ideea de sănătate şi vitalitate şi dintr-o perspectivă evoluţionistă, aşa cum ar spune David Givens, ar exista anumite avantaje biologicedacă sunt  selectaţi parteneri cu aceste trăsături. Suntem atraşi în mod inconştient de această formă “V”, iar atracţia este atât de puternică încât jachetele bărbaţilor sunt căptuşite intenţionat la umeri, pentru a asigura obţinerea acestei forme.
Dominanţă

Umerii comunică vitalitate, dar de asemenea pot transmite şi dominanţă şi ierarhie.Robert Hare spune că pentru criminali, prădătorii speciei noastre, modul în care arată umerii reprezintă un factor cheie în ceea ce priveşte alegerea victimelor.

Indiferent ce ramură a armatei analizezi, un lucru iese în evidenţă: umerii soldaţilor spun “uită-te la mine, sunt un lider, urmează-mă”. Aceasta este o parte din stabilirea ierarhiei, dar este de asemenea modul în care demonstrăm respectul. Acest lucru este în special valabil la monumentele eroilor, unde mândria şi respectul sunt reflectate de poziţia corpului şi a umerilor soldaţilor care păzesc aceste locuri.
Fericirea
Umerii ne ajută să comunicăm respectul şi veneraţia, dar de asemenea ne ajută şi să transmitem fericirea şi veselia.

Aşa cum se întâmplă în cazul dansului, umerii dezvăluie ceea ce este în inimă şi în minte într-un mod atât de eficient încât pot fi folosiţi pentru a evalua nivelul depresiei. Un psihiatru din Washington a spus că “pe mulţi dintre pacienţii mei îi văd că sunt deprimaţi şi îmi dau seama de acest lucru din umerii lor, prăbuşiţi şi greoi”.

Fără să ne dăm seama, folosim umerii în fiecare zi pentru a transmite într-un mod nonverbal ceea ce gândim.

Atunci când cineva te întreabă, “Pe unde este strada X?”, şi tu ridici imediat din umeri, este modul tău de a spune “Nu ştiu”. Nu mai trebuie să spui nimic altceva, nici în ţara ta şi nici în orice altă ţară de pe planeta aceasta, deoarece este un gest universal.

Dacă te decizi să răspunzi verbal, atunci cel mai probabil o să ridici din umeri fără să îţi dai seama, pentru a accentua mesajul tău. Faci acest gest pentru că accentuează ceea ce spui. Acest comportament rapid şi care sfidează gravitatea, consolidează în mod pozitiv ceea ce s-a enunţat. Avem mai multă încredere în alte persoane atunci când vedem confirmarea nonverbală a mesajelor verbale.
Sinceritate
Un aspect foarte important pe care umerii îl transmit este modul în care această parte a corpului îi trădează pe cei care nu sunt încrezători sau care pur şi simplu mint.

Navarro a descoperit că “atunci când oamenii sunt nesiguri de ceea ce spun sau dacă le lipseşte încrederea în ei, umerii lor au tendinţa de a reflecta această incertitudine”. În momentul în care o persoană răspunde la o întrebare, şi spune ceva de genul “Sunt sigur că el nu a fost aici ieri”, o să observi umerii, sau doar unul dintre ei, cum se ridică uşor şi lent. Această mişcare mută şi lentă a umerilor spune, în mod inconştient, faptul că nu are prea mare încredere în afirmaţia sa. Observarea umerilor în timp ce se ridică uşor ar trebui să reprezinte un punct de început pentru şi mai multe întrebări pentru a determina care sunt problemele.

Ridicarea din umeri nu reprezintă un indicator al unei înşelătorii (nu există niciun comportament orientativ unic pentru identificarea înşelătoriei) şi gestul nu trebuie să fie interpretat în acest fel, ci mai degrabă ca pe un indicator al lipsei de încredere. Ar trebui să reprezinte un avertisment al faptului că o persoană nu este încrezător în ceea ce spune.

Aşadar, umerii sunt văzuţi, dar foarte rar observaţi şi nu se acordă prea multă atenţie la mesajele pe care aceştia le transmit.

Aşa că, data viitoare când te uiţi la oameni, fii mai atent la umeri pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat în inima şi mintea lor. Iar din respect pentru părinţii tăi, nu uita să stai drept şi să tragi umerii pe spate. Acest comportament conturează modul în care alţii te văd.