Ce fac studenții și elevii după lecții? Teme, internet sau cluburi de noapte

TINERET-MOLDOVA

Tot mai mulți tineri, dar și copii din Republica Moldova, renunță la grijile casnice în favoarea calculatorului sau a petrecerilor prin cluburi, terase înarmați cu gadgeturi de ultimă generație.

Potrivit unui studiu realizat de Compania Magenta Consulting, cu referire la datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, tot mai puțini tineri îngrijesc de casă, iar restul timpului stau … tot în casă, la computer. Cam așa ar arăta viața multor elevi din Moldova, dacă ar fi să ducă un jurnal în care să scrie ce au făcut timp de 24 de ore. În prima zi de școală, Magenta Consulting a decis să dedice cercetarea săptămânală tinerilor școlari, de la 10 ani, și studenților de până la 24 de ani, pentru a vedea ce fac după lecții și cum se schimbă interesele lor odată cu trecerea anilor.

Necesitățile fiziologice umane nu le-a anulat nimeni. Așa cum era și de așteptat, toți copii o parte din cele 24 de ore dorm și mănâncă. O altă parte o petrec la școală, gimnaziu, liceu, colegiu sau facultate. După lecții, ar fi normal să urmeze făcutul temelor. Dar, de aici începe diferențierea.

După 15 ani petrecerile – da, cărțile – ba

În timp ce 54,5% din copiii de 10-14 ani, ajutați în unele cazuri de părinți, își fac lecțiile, tinerii de 15-24 de ani, se pare, nu se prea omoară cu învățatul. Doar 26,4% au indicat că au deschis cărțile după ce s-au întors de la instituția la care învață. În schimb, ei sunt cei mai petrecăreți. Merg sau primesc pe cineva în vizită, fac sau participă la chefuri și vorbesc mult la telefon. La acest tip de activități ei sunt egalați doar de vârstnicii de 55-64 de ani, care, probabil, în această perioadă savurează pauza dată de pensionare.

În timpul liber copiii lucrează

Temele pe acasă fac parte din obligațiile zilnice. Iar în timpul liber, mulți dintre copiii de 10-14 ani … muncesc. Spală vase, fac curățenie, merg la cumpărături. Cei care locuiesc la țară, printre altele, cară apă de la fântână, se ocupă de grădină, îngrijesc de animalele domestice și fac focul în sobă iarna. Unora părinții le lasă în grijă chiar și frații mai mici. Responsabilitățile rămân aceleași și odată cu trecerea anilor. Doar că tinerii de 15-24 de ani sunt antrenați în aceste activități deja mai mult, inclusiv în prepararea bucatelor sau a conservelor.

Joaca preferată – computerul

Odată încheiate treburile casei, urmează joaca – în fața computerului, de regulă. Cei mai mici, aleg jocurile în sine, cei mai mari – se informează și comunică online pe rețelele sociale. Televizorul este nelipsit din ocupațiile ambelor categorii de vârstă. În schimb numărul amatorilor de lectură scade drastic de la 19% la vârsta de 10-14 ani, la 6,8% la cei de 15-24 ani. La cinema și teatru merg puțini de tot, iar la bibliotecă aproape nimeni.

Dacă, totuși, se hotărăsc să iasă afară, sportul preferat al copiilor, și al moldovenilor în general, este … mersul pe jos. În plus, până la 14 ani, alături de bătutul mingii, mulți învață sau savurează deja plimbările cu bicicleta. Lipsa pistelor și a unei etichete de respectare a cicliștilor în trafic, se face vizibilă, însă, și în statistici. Odată cu înaintarea în vârstă, numărul persoanelor care ar risca să dedice puțin timp pentru a face un tur scade drastic, până la 0. Tinerii de 15-24 de ani, renunță la bicicletă, dar devin preocupați de siluetă. Cea mai mare parte dintre ei, au indicat că merg la sală pentru a face fitness și gimnastică. Băieții, rămân atașați și de sportul copilăriei – fotbalul.

Responsabilitati

24 de ore trec mai repede decât ne așteptăm și mereu ne dorim să fie mai multe. Cu temele făcute sau nu prea, la ora 21:00 sau, de cele mai multe ori, mai târziu, elevii și studenții merg la culcare. Mâine e o nouă zi – de școală.

Sursa: consulting.md