Cartea ta de weekend: „Gog” – de Giovanni Papini

Vreau să prezint această carte prin prisma personalității lui Gog, iar omul care a prezentat cel mai bine persoana lui Gog, este nimeni altul decât Papini: „Gog era un semi-sălbatic plin de neliniști, care avea la dispoziția sa  bogățiile unui împărat. Un urmaș al canibalilor care pusese stăpânire fără să-și piardă grosolănia, pe cel mai de temut instrument de creație și de distrugere al lumii moderne.”

Gog este un om ignorant, care la un moment dat, a dorit să fie versat în tainele lumii, să cunoască toate țările, el, care nu avea o patrie anume, el, care visa să extermine rasa umană. Toată inteligența sa instinctivă, și-a întrebuințat-o în căutarea rarităților și voluptăților de tot felul, pentru a-și putea satisface cele mai neverosimile pofte, capriciile cele mai infame și mai fantastice.

Naratorul zice la început că aceste istorioare din viața lui Gog sunt reale, ceea ce ți se pare incredibil în unele momente, în special datorită faptului că Papini l-a întâlnit pe Gog într-o casă de nebuni.  Fiind și una dintre cele mai reprezentative romane ale lui Papini, „Gog” este o satiră la adresa umanității, cititorul regăsind în ea ironia îmbinată cu umorul.

Papini a introdus astfel în literatură un personaj straniu și cu un nume cu rezonanțe biblice cutremurătoare („Satana va ieși din temnița lui, ca să înșele neamurile, pe Gog și pe Magog…” – Apocalipsa, XX, 7): un milionar extravagant, care e dispus să încerce orice experiență în stare să-i alunge plictiseala și care își petrece viața călătorind în jurul lumii și ascultând istoriile cele mai absurde și mai nebunești de la oamenii pe care îi întâlnește.

Persoanele care îi ies în cale lui Gog alcătuiesc până la urmă o galerie impresionantă, printre ele se numără personalități ilustre din domeniul literaturii,științei și politicii cât și șarlatani, strânși în jurul protagonistului în speranța unui câștig.

E o carte numai bună pentru iubitorii de povestiri scurte, relaxante, dar care în același timp,  îți dau o tonă de gânduri și idei la care să reflectezi.

Vă urez lectură captivantă până la următoarea recenzie din seria „Cartea ta de weekend”. Umple-ți sufletul cu o carte!