Brazilia îi monitorizează cu microcipuri pe elevi

20.000 de elevi din oraşul brazilian Vitoria da Conquista au început să poarte, din această saptămână, microcipuri încorporate în uniformă, măsură luată pentru monitorizarea prezenţei acestora la cursuri.

Potrivit responsabilului cu educaţia al oraşului, Coriolano Moraes, “uniformele inteligente” vor informa părinţii, prin SMS, despre prezenţa la cursuri a copiilor lor. Astfel, în momentul când elevii intră în şcoală, părinţii primesc un SMS care le comunică acest lucru. În schimb, daca elevii nu ajung la ora stabilită la şcoală, li se acordă o “perioadă de graţie” de 20 de minute, după care se trimite mesajul ” Copilul dumneavoastră nu a ajuns la şcoală“.

Am implementat acest sistem pentru că, de multe ori, parinţii işi aduc copiii la şcoală, dar nu stau să urmărească dacă aceştia intră efectiv în clădire, fiind grăbiţi pentru a ajunge la serviciu. Mulţi dintre ei au rămas surprinşi când au fost anunţaţi ca, de fapt, copiii nu au mers la cursuri “, a declarat Moraes.

Moraes a adăugat că, la trei absenţe, părinţii vor trebui să dea explicaţii despre absenţele copiilor, în caz contrar urmând ca autorităţile să fie cele care iau măsuri. Acest sistem, care a costat 670.000 de dolari, va fi implementat până în 2013, în toate cele 213 şcoli publice din oraş, urmând ca toţi cei 43.000 de elevi cu vârsta între 4 şi 14 ani să “beneficieze” de astfel de cipuri.